De ce dispare dorinţa sexuală la bărbaţi
,,Din perspectivă psihologică, arealul este la fel de întins. Astfel, în spatele unei dorinţe sexuale scăzute se pot ascunde numeroase afecţiuni, tulburarea de personalitate, tulburarea depresivă, tulburarea bipolară, o stimă de sine scazută sau perioade stresante, ce au legătură cu locul de muncă, cu prietenii sau situaţia materială’’, susţine psihologul Constantin Cornea pentru CSID.
De asemenea, un factor extrem de important îl reprezintă relaţia sexuală cu partenera. ,,După o perioadă, cei doi pot descoperi că îşi doresc lucruri diferite din perspectivă sexuală, iar acestea pot avea legatură cu numărul actelor sexuale, durata acestora, fanteziile sau fantasmele fiecăruia. Uneori bărbatul se poate simţi neglijat, lipsit de importanţă pentru parteneră sau nesprijinit în anumite dorinţe sau activităţi.
Este important de adăugat că dorinţa sexuală nu este constantă, având suişuri şi coborâşuri, poate dispărea pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă, ori poate deveni o afecţiune în sine’’, mai spune specialistul.
Stresul poate duce la lipsa apetitului sexual sau la altfe afecţiuni din sfera sexualităţii, cum ar fi frigiditate, anorgasmie, lipsa erecţiei, ejaculare precoce.