Go4it: Cum am slăbit 12 kilograme în 7 săptămâni şi gadgeturile care m-au ajutat şi motivat
Pe 19 septembrie în acest an am luat o decizie. Mi-am propus ca până la Crăciun să slăbesc cel puţin 10 kilograme. Motivele pentru care am simţit nevoia unei schimbări sunt mai multe. Cu câteva zile înainte, analizele tatălui meu ieşiseră foarte proaste, iar principala cauză, potrivit doctorilor, era alimentaţia nesănătoasă. La momentul respectiv eu aveam aproape 95 de kilograme, la o înălţime de 182 de cm şi intram la categoria supraponderali. Mai mult, nici ultimele analize făcute de mine în urmă cu mai mult timp nu arătau foarte bine, deşi la momentul respectiv aveam 32 de ani. Am decis că este momentul să schimb ceva.
Sunt trei elemente esenţiale pe care le-am eliminat din alimentaţia mea zilnică: făina de orice fel (inclusiv pâinea), alimentele prăjite şi zahărul (inclusiv în băuturi). În rest am mâncat tot ce am dorit, fără a face excese. Am rămas surprins încă din primele zile, când am văzut cât de repede scad în greutate. În ceea ce priveşte alcoolul, singura băutură de acest fel pe care o consum este vinul alb sec (prefer Jidvei, la sfatul unui prieten medic), între unul şi trei pahare pe săptămână. În rest mă bazez pe apă, limonade fără zahăr, cafea simplă, ceai verde sau negru. Personal nu consider că acesta este un regim, ci mai degrabă un mod de viaţă (mai) sănătos. Consum în continuare carne fiartă, grătar, ouă fierte, fructe şi legume aproape la discreţie, seminţe crude (floarea soarelui, dovleac – excelente pentru momentele din primele zile de cură când efectiv ţi se face rău de foame) sau ton în diferite salate. În ceea ce priveşte aceste prime zile, precizez că acestea au fost foarte dificile la mine, deoare corpul îşi cerea drepturile. Mi se părea că fără pâine îmi va fi foame permanent. După 4-5 zile m-am obişnuit, iar corpul meu s-a adaptat la noua realitate. Am ajuns acum să mănânc mai puţin de jumătate din cantitatea de hrană pe care o consumam înainte. Pur şi simplu nu am nevoie de mai mult, deoarece mă simt sătul.