Home » D:News » Casa Regală: Starea de sănătate a Regelui Mihai s-a agravat. Prezintă o slăbiciune accentuată

Casa Regală: Starea de sănătate a Regelui Mihai s-a agravat. Prezintă o slăbiciune accentuată

Casa Regală: Starea de sănătate a Regelui Mihai s-a agravat. Prezintă o slăbiciune accentuată
Publicat: 06.11.2017
Starea generală de sănătate a Regelui Mihai s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o „scădere semnificativă a rezistenţei”, anunţă, luni dimineaţa, într-un comunicat de presă, biroul de presă al Casei Regale.

„Principesa Moştenitoare Margareta s-a întors în Elveţia, pentru a fi alături de Regele Mihai”, potrivit comunicatului de presă, scrie Mediafax.

Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au revenit în Elveţia duminică seara, la reşedinţa privată a Majestăţii Sale‬.

„Starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei. În această săptămână, Familia Regală va avea o rundă de întâlniri cu medicii Majestăţii Sale, pentru a discuta tratamentul curent al Regelui şi pentru a primi sfatul lor în circumstanţele actuale”, anunţă Casa Regală.

Regele Mihai s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al lui Carol al II-lea şi al soţiei sale, Elena a Greciei, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regenţe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice şi să plece în exil.

Regele Mihai I este singurul fost şef de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

La începutul anilor ʼ90, Regele a fost demonizat de birourile de propagandă ale celor „emanaţi” de evenimentele din 1989: vezi episodul sinistru al urmăririi de pe autostradă şi al expulzării din ţară sub ameninţarea armelor, vezi şi imundul articol publicat de cotidianul „Adevărul” sub semnătura unui gazetar căruia nu-i pomenesc numele din motive de igienă : „Fir-ai al naibii, Majestate!”.

În 1992 i s-a permis să-şi viziteze ţara cu prilejul Sărbătorilor Pascale. Vizita a avut loc în perioada 25-27 aprilie, iar sosirea Regelui la Bucureşti a scos în stradă mai mulţi oameni decât în oricare alt prilej din istoria României.

Speriaţi de uriaşul val de simpatie cu care a fost întâmpinat Regele, puterea de atunci i-a interzis acestuia accesul în ţară pentru încă cinci ani.

Abia în 2001, Familia Regală şi-a stabilit reşedinţa în ţară, la Palatul Elisabeta.

Regele Mihai a cunoscut-o pe principesa Ana de Bourbon-Parma la Londra, în 1947, când a participat la căsătoria principesei Elizabeth a II-a a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh.

Regele Mihai I şi pricipesa Ana de Bourbon-Parma, care a devenit, astfel, regina Ana, s-au căsătorit pe 10 iunie 1948, în Grecia, la invitaţia regelui Pavlov şi a reginei Frederica ai Greciei. Căsătoria lor a durat până la decesul Reginei, în 2016.

Regele Mihai I şi Regina Ana au cinci fiice: Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Irina Walker, Principesa Sofia şi Principesa Maria.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele și decorațiunile?
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele ...
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor
Creierul bărbaților versus creierul femeilor: Care sunt diferențele?
Creierul bărbaților versus creierul femeilor: Care sunt diferențele?
MESAJE DE CRĂCIUN 2025. Urări speciale pentru prieteni, rude sau colegii de la serviciu
MESAJE DE CRĂCIUN 2025. Urări speciale pentru prieteni, rude sau colegii de la serviciu
Țara în care dreptul la munca de acasă ar putea deveni lege
Țara în care dreptul la munca de acasă ar putea deveni lege
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025