Exerciţiile de forţă sunt la fel de importante pentru sănătate ca exerciţiile aerobe, conform unui studiu de amploare
Cel mai mare studiu de acest fel a ajuns la concluzia că persoanele care fac exerciţii de forţă au o reducere cu 23% a riscului prematur din orice cauză şi cu 31% o reducere a deceselor rezultate în urma apariţiei cancerului, scrie Science Daily.
Emmanuel Stamatakis, autorul principal al acestui studiu de la School of Public Health and the Charles Perkins Centre din Australia, a precizat că deşi antrenamentul de forţă a primit atenţie pentru beneficiile funcţionale, au fost făcute puţine studii cu privire la impactul asupra mortalităţii.
„Studiul arată că exerciţiile care promovează vigoarea musculară pot fi la fel de importante precum activităţile aerobice precum alergatul sau mersul pe bicicletă”.
Stamatakis susţine şi că autorităţile de sănătate şi guvernele au neglijat până acum astfel de exerciţii fizice, interpretând eronat şi nivelul de activitate al populaţiei.
De asemenea, pentru exerciţiile de forţă nu este nevoie neapărat de greutăţi, putând fi realizate în orice încăpere, cu ajutorul propriului corp.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Două minute şi jumătate de exerciţii intense îţi pot salva inima
Exerciţiile fizice îţi scurtează durata de viaţă! Este noua revelaţie a lui Donald Trump
Două tipuri de exerciţii pot reduce riscul apariţiei unei boli de inimă chiar şi la jumătate