De pe aceste aeroporturi se pierd cele mai multe zboruri

05 11. 2017, 16:30
Riscul cel mai mare pentru pierderea conexiunii îl au pasagerii cu escală în China (Beijing sau Shanghai), unde transferul de la un zbor la altul ajunge la trei ore.
 
În Europa, şansele cele mai mari de ratare a îmbarcării pe zbor de conexiune sunt la Madrid (o oră şi jumătate timpul de transfer, respectiv 65 de minute dacă cursele sunt operate de către Iberia). Pentru persoanele din afara zonei Schengen, inclusiv românii, aeroportul din Bruxelles are un timp de conexiune de 90 de minute, similar cu aeroportul din Paris (Charles de Gaulle) atunci când pasagerul trebuie să se deplaseze de la un terminal la altul.
 
La polul opus, se află aeroporturile din Amsterdam, Munchen sau Zurich, unde timpul de transfer pentru conexiuni este de aproape 40 de minute. Aeroportul Otopeni se află, de asemenea, în rândul celor care au un timp scurt de transfer pentru zborurile de conexiune, mai exact o medie de 50 de minute.
 
„Când rezervi zboruri cu escale şi rezervi separat fiecare segment, trebuie luat în calcul timpii de transfer din respectivele aeroporturi. Aceste transferuri diferă la fiecare aeroport. Din păcate, dacă zborurile sunt rezervate separat şi se pierde conexiunea, pasagerul nu are dreptul la o cursă alternativă şi nici la compensaţii. Poate primi despăgubire doar dacă primul zbor efectuat a înregistrat o întârziere mai mare de trei ore faţă de momentul iniţial al aterizării”, a explicat Ştefan Radu, country manager Air Help.
 
Citeşte continuarea pe Mediafax..
,