Universităţile din Timişoara au câştigat ambele premii Scopus Awards Romania din 2017, pentru contribuţiile aduse cercetării pe plan internaţional

26 10. 2017, 20:00

Premiul Elsevier Scopus Award for Excellence in International Collaboration a fost acordat Universităţii de Vest Timişoara. Premiul Elsevier Scopus Award for Excellence in Global Contribution a fost acordat Universităţii Politehnice din Timişoara.

Ambele premii oferite au rolul de a recunoaşte, pe plan mondial, instituţiile de cercetare şi oamenii de ştiinţă din România, care au obţinut rezultate remarcabile în cadrul colaborărilor internaţionale de mare anvergură şi care promovează astfel, pe plan global, mediul de cercetare românesc şi „contribuie la recunoaşterea pe plan internaţional a efortului şi energiei investite de cercetătorii şi angajaţii din instituţiile ştiinţifice din România în dezvoltarea societăţii locale şi a comunităţii ştiinţifice globale”.

Premiile sunt oferite de către Elsevier, specializat în furnizarea de soluţii de informare care îmbunătăţesc performanţele cercetătorilor din domeniile ştiinţei, tehnologiei şi medicinei.

Aceste premii de recunoaştere globală a mediului ştiinţific sunt acordate pentru a doua oară cercetătorilor din România, sub auspiciile Asociaţiei Universităţilor, Institutelor de Cercetare-Dezvoltare şi Bibliotecilor Centrale Universitare din România — AnelisPlus, pentru a recompensa oamenii de ştiinţă pentru contribuţiile pe care le aduc cercetării globale, cu impact din punct de vedere economic şi social.

Pentru a identifica nominalizaţii pentru cele două categorii, s-a realizat o analiză cantitativă: selecţia s-a bazat pe publicaţiile şi informaţiile referitoare la citări indexate de Scopus, cea mai mare bază de date de abstracte şi citări a literaturii academice peer-reviewed, analizate cu ajutorul SciVal.

La ceremonia de decernare a premiilor Scopus, care a avut loc pe 26 octombrie, la Iaşi, au participat peste 80 de reprezentanţi ai universităţilor din ţară, ai instituţiilor de cercetare şi înalţi funcţionari publici, precum Ministrul Cercetării şi Inovării, Lucian-Puiu Georgescu.

„Premiile oferite de Elsevier în România reprezintă o iniţiativă lăudabilă şi de impact şi contribuie la dezvoltarea mediului ştiinţific şi de cercetare pe plan local. Salut această metodă modernă de a evalua mediul ştiinţific şi de cercetare din România, care se bazează pe surse de încredere, având garanţia calitaţii oferite de Elsevier şi Scopus”, a declarat ministrul în discursul de deschidere a fesitivităţii.