Cum funcţionează cele 5 simţuri de bază ale omului şi care sunt simţurile mai puţin cunoscute

Tactil

Simţul tactil este primul simţ care apare la oameni, conform Stanford Encyclopedia of Philosophy. Simţul tactil se bazează pe o serie de senzaţii comunicate creierului prin intermediul unor neuroni specializaţi ai pielii. Presiunea, temperatura, atingerea uşoară, vibraţiile, durerea şi alte senzaţii fac parte din simţul tactil şi sunt atribuite diferiţilor receptori ai pielii, notează Live Science

• Canada autorizează testarea cipurilor cerebrale de la Neuralink
• Gigantul Google, somat să vândă browserul Chrome

Însă simţul tactil nu este utilizat doar pentru interacţiunea cu lumea, este de asemenea foarte important pentru sănătatea umană. De exemplu, a fost descoperit că atingerea poate transmite compasiunea de la o persoană la alta. Simţul tactil poate influenţa şi modul în care oamenii iau anumite decizii. Textura poate fi asociată cu anumite concepte abstracte, iar atingerea unui lucru cu o anumită textură poate infleunţa deciziile pe care o persoană le ia, conform studiilor realizate de psihologii din cadrul universităţilor Harvard şi Yale. 

”Aceşti senzori tactili nu schimbă doar orientarea generală. Au o legătură strânsă cu anumite înţelesuri abstracte,” a declarat Joshua Ackerman, profesor din cadrul Institutului de Tehnologie din Massachusetts. 

Văzul

Văzul sau perceperea lucrurilor prin intermediul ochilor este un proces complex. În primă fază, lumina se reflectă pe un anumit obiect şi apoi este transmisă către ochi. Stratul exterior transparent al ochiului, cunoscut cu denumirea de cornee, ramifică lumina ce trece prin gaura pupilei. Irisul funcţionează precum obturatorul unei camere, retractându-se pentru a diminua pătrunderea luminii sau prin deschidere pentru a permite pătrunderea luminii. ”Corneea este cea care se bazează în mare parte pe lumină. Apoi lumina trece prin lentile care continuă să concetreze lumina,” a explicat dr. Mark Fromer, oftalmolog din cadrul Lenox Hill Hospital din New York. Lentilele ochiului transmit apoi lumina către retină care este plină de celule nervoase. Aceste celule se regăsesc sub forma conurilor şi a bastonaşelor. Conurile transformă lumina în culori, se ocupă de viziunea centrală şi de detalii. Bastonaşele transformă lumina în vedere periferică şi mişcare. Aceleaşi celule îi ajută pe oameni să vadă chiar şi atunci când lumina este slabă. Aceste informaţii sunt transmise către creier sub forma unor impulsuri electrice prin intermediul nervului optic. 

Persoanele nevăzătoare au un simţ mai puternic dezvoltat al auzului, gustului, atingerii şi mirosului, conform unui studiu publicat în revista  PLOS One. Memoria şi abilitatea de vorbire ar putea fi mult mai bine dezvoltate în cazul persoanelor nevăzătoare decât în cazul celor care pot vedea. 

Auzul

Acest simţ funcţionează prin intermediul unui sistem complex aflat în interiorul urechii. Sunetul se propagă prin urechea externă apoi este transmis prin canalul auditiv extern. Apoi undele sonore ajung la membrana timpanului. Acest strat conector vibrează atunci când undele sonore se lovesc de el. Vibraţiile sunt transmise apoi către urechea medie. Aici cele trei osicioare, ciocanul, nicovala şi scăriţa vibrează. Osciorul scăriţei împinge structura numită fereastra ovală în exterior şi în interior, fapt ce transmite vibraţii către organul lui Corti, conform National Library of Medicine (NLM). Acest organ sipralat este receptorul auzului. Micii peri din organul lui Corti traduc  vibraţiile în impulsuri electrice. Aceste impulsuri călătoresc către creier prin intermediul senzorilor nervilor. Oamenii îşi pot menţine simţul echilibrului datorită tubului lui Eustache. Structura vestibulară din urechea internă este de asemenea important pentru menţinerea echilibrului, deoarece conţine receptori conectaţi de nervul vestibulocochlear. 

Mirosul

Oamenii pot simţi aproximativ un milion de miliarde de mirosuri, conform cercetătorilor. Acest proces este obţinut cu ajutorul cavităţii olfactive care se află la baza de sus a cavităţii nazale. Terminaţiile nervoase din cavitatea nazală transmit mirosul către creier.  Câinii sunt cunoscuţi pentru mirosul lor evoluat, dar cercetătorii sugerează că simţul mirosului omului este la fel de puternic precum cel al câinilor. ”De fapt, simţul mirosului omului este la fel de bun precum cel al altor mamifere, precum rozătoarele sau câinii,” a declarat John McGann, neurolog din cadrul Rutgers University-New Brunswick. 

Oamenii au peste 400 de receptori ai mirosului. Deşi nu sunt la fel de mulţi precum cei ai animalelor, creierul mult mai complex al oamenilor ne permite să putem identifica mai multe mirosuri. De fapt, pierderea simţului mirosului poate fi un simptom al unor boli sau al îmbătrânirii. Peste 75% dintre persoanele cu vârste peste 80 de ani îşi pierd mare parte din miros. 

Gustul 

Simţul gustativ se împarte în general în patru gusturi diferite: sărat, dulce, acru şi amar. De asemenea, există şi un al cincilea gust denumit umami. Senzaţia de iute nu este de fapt un gust şi un indicator al durerii, conform National Library of Medicine (NLM). Simţul gustativ a fost un factor important în evoluţia oamenilor. Plantele cu un gust amar puteau fi otrăvitoare sau putrede. Însă alimentele dulci sau sărate reprezentau faptul că alimentele erau bogate în nutrienţi. 

Gustul este reflectat de papilele gustative. Adulţii au între 2.000 şi 4.000 de papile gustative. Majoritatea se află pe limbă, dar se extind şi către zona gâtului, epiglotă, cavitatea nazală şi esofag. 

Specialiştii susţin că ideea conform căreia fiecare parte a limbii este asociată unui gust reprezintă un mit. Cele cinci tipuri de gust pot fi resimţite de fapt pe toată suprafaţa limbii. Întreaga experienţă a gustului este produsă  doar după ce întreaga informaţie de pe toate zonele limbii este transmisă către creier. O altă parte din papilele gustative este specializată în reacţionarea la un singur gust. Scopul lor este să transmită informaţii despre intensitatea gusturilor. 

Simţul spaţiului

Alte simţuri şi variaţii 

Există multe alte simţuri mai subtile pe care majoriatea oamenilor nu le percep, în general. De exemplu, există senzori neuronali care simt mişcarea pentru a controla echilibrul şi înclinaţia capului. Receptorii kinestetici specifici există doar pentru pentru detectarea întinderii muşchilor şi tendoanelor. Alţi receptori detectează nivelul de oxigen din anumite artere ale fluxului sanguin. Persoanele cu sinestezie pot vedea sunetele ca şi culori sau asociază anumite imagini cu anumite mirosuri. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: