Două piramide ”misterioase” au fost observate pe fundul oceanului. Adepţii teoriilor conspiraţiilor susţin că acestea sunt structuri străvechi ale unor civilizaţii dispărute
Videoclipul a fost publicat de către controversatul SecureTeam10 pe contul său de Youtube, care a devenit un mediul al unor teorii abundente legate de posibile OZN-uri şi activităţi paranormale.
Scott Waring, creatorul site-ului UFO Sightings Daily, contribuie zilnic la conţinutul de pe acest canal. Conform Mail Online, el a utilizat Google Earth pentru a cerceta anomaliile de pe podeaua oceanică. Waring a declarat că: ”Am descoperit două piramide în apropierea fundului oceanic din apropierea insulei New Providence, la o distanţă mică de Florida. Marginile piramidei sunt extrem de simplu de observat şi sunt dovada că insulele din apropiere au fost în trecut locuite de oameni asemănători celor din cultura aztecă”.
Naratorul Tyler Glockner a fost de acord cu Waring şi a adăugat că ”trebuie să spun că acestea chiar par a fi piramide, desigur unele vechi, care au fost erodate pe parcursul anilor de apa sărată. Dacă acestea sunt cu adevărat piramide ar putea fi mult mai vechi decât cele de la suprafaţă”.
Una dintre ele este asemănătoare, ca formă, cu Marea Piramidă din Giza. A doua însă are forma unor trepte pe care utilizatorii o compară cu faimoasele temple mayaşe. Reacţiile utilizatorilor care au văzut imaginile sunt diferite. ”Unele dintre aceste piramide ar fi fost puncte de navigaţie pentru Annunaki,” a declarat un utilizator.
În urmă cu un an, acelaşi Scott Waring îşi exprima opinia despre o altă piramidă ”perfectă” descoperită prin intermediul Google Earth de către Marcelo Igazusta, un cercetător din Argentina. ”Este o piramidă perfectă a cărei bază, de la un capât la altul, măsoară peste 13 kilometri”. Waring a explicat că piramida este adiacentă celor mayaşe şi aztece din Mexic.
Deşi piramidele străvechi au fost construite de oameni, Waring afirma în urmă cu un an că ,,doar extratereştrii puteau construi o structură atât de masivă, mă refer la cea de sub apă”. ,,Chiar dacă aceasta nu este o pistă de aterizare a OZN-urilor, este, oricum, o descoperire monumentală, o piramidă de 13 kilometri, mai mare decât orice structură cunoscută de om,” a adăugat el
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: