Decizie drastică anunţată de Guvernul spaniol împotriva Cataloniei. ”Nu înţelegeţi problema şi nu vreţi sa discutăm”
Joi, Carles Puigdemont a transmis o scrisoare Madridului în care a precizat că Parlamentul catalan ar putea vota declaraţia de independenţă, dacă premierul Rajoy va activa articolul 155 din Constituţia spaniolă şi dacă va refuza negocierile cu liderii regiunii catalane. În scrisoarea sa, Puigdemont a declarat că Guvernul spaniol împiedică progresul regiunii catalane, adăugând că dacă Madridul va continua să ”să împiedice dialogul şi să aplice acţiuni represive”, Catalonia îşi va declara în mod formal independenţa.
”Decizia declanşării articolului 155 aparţine Guvernului, cu o autorizare din partea Senatului. În pofida eforturilor şi dorinţei noastre de a dialoga, faptul că singurul vostru răspuns este de a anula autonomia regiunii arată că nu înţelegeţi problema şi ca nu vreţi sa discutăm, scrie Mediafax.
Prin urmare, dacă Guvernul spaniol insistă se evite dialogul şi îşi continuă măsurile represive, Parlamentul catalan va avea dreptul, dacă va considera necesar, să voteze formal declaraţia de independenţă, ce nu a fost votată la 10 octombrie”, a transmis Pugidemont către autorităţile din Madrid.
Drept reacţie, Executivul spaniol a anunţat că va invoca articolul privind suspendarea autonomiei regiunii Catalane, însă Guvernul spaniol nu a precizat exact ce paşi va urma. Potrivit legii, Senatul spaniol, în care Partidul Popular al premierului Rajoy deţine majoritatea, ar trebui să aprobe cererea Guvernului de invocare a articolului 155 din Constituţie.
”Guvernul Spaniei va continua procedurile instituite de articolul 155 din Constituţie pentru a restabili ordinea legală în Catalonia”, se arată în comunicatul premierului Rajoy.
Carles Puigdemont a avut termen până joi să-şi clarifice poziţia cu privire la declararea independenţei Cataloniei.
La 1 octombrie, autorităţile regionale din Catalonia au organizat un referendum pe tema independenţei, în timpul căruia au avut loc confruntări între forţele spaniole de ordine şi votanţii din Catalonia. Potrivit rezultatelor anunţate de autorităţile catalane, peste 90% dintre cei care au participat la vot s-au declarat în favoarea independenţei, însă rata prezenţei la voi a fost de doar 43%.