Home » D:News » Olandezii vin cu o inovaţie dezgustătoare pentru mulţi: asfalt creat din hârtie igienică folosită

Olandezii vin cu o inovaţie dezgustătoare pentru mulţi: asfalt creat din hârtie igienică folosită

Olandezii vin cu o inovaţie dezgustătoare pentru mulţi: asfalt creat din hârtie igienică folosită
Publicat: 24.10.2017
Două companii olandeze, CirTec şi KNN Cellulose au dezvoltat, o tehnologie care le permite să folosească deşeul pentru a asfalta străzile şi trotuarele. În primul asemenea caz, olandezii au asfaltat o pistă de biciclete lungă de un kilometru care face legătura între oraşele Leeuwarden şi Stiens.

Principalul ingredient din hârtie este celuloza, iar acest material din plante poate avea multiple utilizări. De aceea, hârtia igienică ce ar fi fost folosită şi aruncată este reutilizată în forma unui material afânat, rezultat în urma procesării acestuia care implică sterilizarea la temperaturi foarte mari, scrie Futurism.

„Înlături ceva care este o povară pentru procesul de administrate a deşeurilor şi îl transformi într-un produs pe care poţi să-l vinzi”, a precizat Carlijn Lahaye, directorul managerial al CirTec.

Compania susţine că a putut recupera 400 de kilograme de celuloză pe zi. O parte din aceasta este exportată în Anglia, unde este folosit ca material de bază pentru a produce biocompozite.

Deşi există un aspect dezgustător cu privire la pedalatul pe o astfel de pistă care are în componenţă celuloză rezultată din hârtie igienică folosită, localnicii nu par să aibă o problemă în acest sens.

„Pentru oameni este o idee ciudată că este hârtie igienică pe pistă”, a precizat Michiel Schrier, prefect în Friesland, regiunea din care fac parte cele două oraşe. „Dar atunci când pedalezi pe ea sau o atingi, pista are un asfalt normal”, conchide oficialul olandez.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Birouri realizate din carton, dovada că reciclarea poate da roade

Omul care construieste case reciclate (FOTO)

Noua metodă REVOLUŢIONARĂ de colectare a energiei solare fără utilizarea panourilor solare

A fost inventată o metodă revoluţionară prin care sticlele pot fi reciclate mai uşor

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase