Un tablou pictat de Adolf Hitler expus la un muzeu din Italia a fost aproape de a fi distrus. ”Unde este mizeria de tablou?”
În cadrul expoziţiei „Muzeul nebuniei, de la Goya la Bacon”, era expusă o pictură fără titlu realizată de fostul dictator german Adolf Hitler, scrie Mediafax.
Printre persoanele intrate la expoziţie a fost un tânăr în vârstă de aproximativ 40 de ani, italian, care, probabil fiind în stare de ebrietate, a început să devină agresiv şi să strige „Unde este mizeria de tablou al Hitler?”.
După ce a găsit pictura, individul a vrut să o distrugă cu o şurubelniţă.
Tabloul a suferit doar daune minore, nesemnificative, iar individul a reuşit să fugă.
„Este vorba de un incident grav, analizăm posibilitatea de a depune plângere. Vom încerca să protejăm mai bine acest document istoric”, a declarat un reprezentant al Muzeului.