PREMIUL NOBEL pentru LITERATURĂ 2017 a fost câştigat de Kazuo Ishiguro

05 10. 2017, 14:00

Anul acesta, câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură este britanicul Kazuo Ishiguro. 

Kazuo Ishiguro s-a născut pe 8 noiembrie 1954 în Nagasaki, Japonia, însă familia sa a emigrat în Marea Britanie pe când autorul avea cinci ani. La sfârşitul anului 1970, Ishiguro devenea absolvent al Universităţii din Kent, după care a urmat cursurile de scriere creativă la University of East Anglia.

Din acel moment, Kazuo a devenit un scriitor cu normă întreagă. Prima sa carte, “A Pale View of Hills,” a apărut în 1982. Atât acţiunea din primul roman, cât şi cea din al doilea, intitulat “An Artist of the Floating World,” publicat în 1986, are loc în Nagasaki la câţiva ani după Al Doilea Război Mondial.  
Kazuo Ishiguro / Sursa foto: Mariusz Kubik, http://www.mariuszkubik.pl / Wikimedia Commons
 
Temele abordate în general de autor se axează pe amintiri, timp şi autoamăgire, aspectele  prezente şi în romanul său renumit “The Remains of the Day” (1989), pe baza căruia a fost creat şi un film care îl prezintă în rolul principal pe Anthony Hopkins. O parte dintre romanele sale au fost traduse şi în limba română.
 
Ultimele sale ficţiuni conţin aspecte fantastice. Prin intermediul lucrării distopice  “Never Let Me Go” (2005), Ishiguro indroduce un nou subcurent al SF. În această lucrare precum şi în unele anterioare regăsim infleunţe muzicale. Un exemplu binecunoscut este colecţia de poveşti scurte intitulate  “Nocturnes: Five Stories of Music and Nightfall” (2009), opere în care muzica joacă un rol pivotant în prezentarea relaţiei dintre personaje. În ultimul său roman “The Buried Giant” (2015), un cuplu de vărstnici pleacă într-o călătorie şi speră să se poată reuni cu fiul lor care ajuns la maturitate. Romanul explorează într-o manieră emoţionantă, cum amintirile se află în legătură cu uitarea, istoria cu prezentul şi fantasticul cu realitatea. În afară de cele opt cărţi, Ishiguro a scris şi scenarii pentru filme sau televiziune.

Anul trecut, premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat cântăreţului Bob Dylan, pentru crearea unor noi maniere de expresie poetică în cadrul marii tradiţii a muzicii americane. Întregul proces de acordare a premiului nu a fost lipsit de controverse. Ceremonia de decernare a avut loc la10 decembrie 2016, în absenţa lui Dylan, reprezentat de cântăreaţa Patti Smith. În cele din urmă, pentru a primi suma de 819.000 de euro aferentă premiului, cântăreţul a trimis un discurs înregistrat în care trata legătura dintre poezie şi cântec şi invoca o sumă de personaje, de la Homer la Moby Dick. 

În 2015, premiul a fost acordat scriitoarei şi jurnalistei Svetlana Alexievich (Svetlana Aleksievici), „pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre”.

Premiul este acordat pentru merit literar de durată, uneori însă scriitori importanţi nu l-au obţinut, deşi erau eligibili, controversele generate fiind inevitabile deoarece decernările literare sunt bazate pe opinii subiective.
 
Din 1901 până în anul 2016, Nobelul pentru Literatură a avut 125 de laureaţi, dar doi – Boris Leonidovici Pasternak (1958) şi Jean-Paul Sartre (1964)- au refuzat prestigioasa distincţie.
 
Academia Suedeză este foarte discretă în ceea ce priveşte întregul proces de selecţie, iar informaţiile despre nominalizaţii sau criteriile de alegere a laureaţilor sunt dezvăluite abia la cincizeci de ani după desemnarea acestora. Sunt cunoscute doar calendarul şi etapele selecţiei.
 
Astfel, cu mai mult de un an înaintea acordării premiului, Academia Suedeză trimite între 600 şi 700 de cereri de nominalizare a candidaţilor către membri ai academiilor şi societăţilor literare, profesori de literatură şi limba, foşti laureaţi pentru literatură ai Premiului şi preşedinţi de organizaţii ale scriitorilor. Academia primeşte, doar până la data de 1 februarie a anului următor, mii de nominalizări din care admite doar cincizeci, iar până în luna aprilie Academia reduce lista preliminară la 15-20 de candidaţi şi apoi pînă în vara lista se reduce la cinci nume.
 
Comitetul Nobel examinează propunerile în timpul verii şi în luna octombrie membrii Academiei votează, iar candidatul care primeşte mai mult decât jumătate din numărul voturilor este numit Laureatul Nobel pentru Literatură.
 
În 10 decembrie, în cadrul unei ceremonii oficiale organizate la Stockholm, laureatul premiului Nobel pentru Literatură, împreună cu ceilalţi câştigători ai Premiilor Nobel din acel an, îşi primesc premiile: o medalie de aur şi o diplomă Nobel împreună cu un premiu în valoare de 9 milioane de coroane suedeze (circa 940.500 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie.
 
Printre marii scriitori care nu au reuşit să câştige Premiul Nobel se regăsesc şi români: Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Marin Sorescu şi Nichita Stănescu. Cel mai aproape de câştigarea unui Nobel a fost doar Lucian Blaga, dar pentru că regimul comunist nu i-a permis să se prezinte la festivităţi, premiul nu i-a mai fost acordat.
 
În acest an Nobelul pentru Medicină  a fost acordat cercetătorilor Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash şi Michael W. Young pentru descoperirile lor în controlarea mecanismelor moleculare ale ritmului circadian.
 
Câştigătorii Premiului Nobel 2017 pentru Fizică sunt Rainer Weiss, Barry C. Barish şi Kip S. Thorne pentru contribuţiile aduse la observaţiile undelor gravitaţional. Iar Nobelul pentru Chimie a fost acordat savanţilor Jacques Dubochet, Joachim Frank şi Richard Henderson pentru elaborarea metodei microscopice crio-electronice care determină structura biomoleculelor în soluţie. 
 
Sezonul Nobel 2017 va continua, vineri, cu premiul pentru pace, iar Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 9 octombrie.
 
Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 
 
Bob Dylan a înregistrat şi trimis un discurs de primire a premiului Nobel pentru a putea lua cei 819.000 de euro care vin odată cu premiul
 
Bob Dylan va accepta Pemiul Nobel
 
Bob Dylan, câştigătorul surpriză al Premiului Nobel pentru Literatură 2016
 
Bob Dylan ar putea pierde sutele de mii de euro care i se cuvin pentru Premiul Nobel