A patra femeie care susţine că a fost violată de celebrul regizor Roman Polanski

05 10. 2017, 18:00
Renate Langer este a patra femeie care îl acuză pe celebrul regizor de viol. Fosta actriţă a declarat recent că l-a cunoscut pe Polanski în 1972, pe când lucra ca manechin şi, ademenită de participarea la un casting, l-a vizitat pe regizor la reşedinţa acestuia de la Gstaad, unde acesta a violat-o. Renate Langer susţine că a făcut această mărturisire abia acum deoarece s-a simţit încurajată de depoziţia făcută în august de o altă femeie, identificată doar cu prenumele „Robin”, şi pentru că părinţii ei nu mai sunt în viaţă.
 
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei din cantonul elveţian St. Gallen a confirmat, pentru New York Times, că a fost deschisă o anchetă în legătură cu această nouă acuzaţie de viol adusă lui Roman Polanski.
 
„Robin” a declarat, pe 15 august, în cadrul unei conferinţe de presă, că a fost victima unui abuz sexual comis de Roman Polanski în anul 1973, pe când avea 16 ani.
 
Întrebată, de ce a ţinut ascuns acest lucru atâta vreme, „Robin” a spus că a ales tăcerea pentru că-i era teamă că tatăl său ar fi putut comite un gest care l-ar fi făcut să-şi petreacă tot restul vieţii în spatele gratiilor. Avocata lui „Robin” a adăugat că agresiunea ar fi avut loc în California.
 
În anul 2010, actriţa britanică Charlotte Lewis a susţinut, la rândul ei, că Roman Polanski a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el pe când avea doar 16 ani.
 
Citeşte continuarea pe Mediafax