Pentru acest studiu, echipa de la Universitatea din Nottingham, Anglia, a analizat aspectele psihologice şi comportamentale ale vaccinării împotriva gripei, notează Rador.
Experţii au descoperit o relaţie directă între starea de spirit în prima zi a vaccinării şi cantitatea de anticorpi împotriva virusului gripal din sânge după patru şi 16 săptămâni. Cercetătorii susţin că buna dispoziţie din ziua vaccinării ajută la îmbunătăţirea imunităţii şi, ca o consecinţă, creşte eficacitatea medicamentelor. Modificarea cantităţii de anticorpi în cazul bunei dispoziţii poate atinge o diferenţă de 15% în beneficiul persoanelor mai vesele.