Cum ne afectează sănătatea munca de birou

03 10. 2017, 14:00
În opinia chirurgului turc, frecvenţa durerilor cervicale este mai mare la persoanele care muncesc şi afirmă faptul că un volum mare de muncă este unul dintre factorii care influenţează durerea cervicală, însă nu orice durere cervicală este cauzată unei hernii de disc cervical.
 
Cea mai frecventă este durerea cervicală mecanică
 
“Durerile cervicale apar în special ca urmare a unor cauze mecanice şi a afecţiunilor coloanei vertebrale. Cea mai frecventă durere cervicală este durerea cervicală din cauze mecanice. Ne confruntăm foarte des cu pacienţi care acuză acest lucru, în special persoane care lucrează mai ales la birou, în poziţie aplecată, întreaga zi. Cealaltă cauză frecventă este constituită din micro leziuni traumatice care afectează zona cervicală”, explică doctorul Cenk Ermol, specialist în neurochirurgie. 
 
Durerea se poate intensifica
 
„Extinderea durerii cervicale spre braţ şi mână, existenţa unei senzaţii de amorţire a acestora pot fi simptome ale compresiei unui nerv; altfel spus ale herniei de disc cervical, pentru că mişcările gâtului sunt dureroase, pacientul ar vrea să nu mişte gâtul. Din acest motiv, deoarece muşchii gâtului sunt contractaţi permanent, apar rigidizări musculare pe care le denumim spasm muscular. Această situaţie face ca durerea să fie şi mai intensă. În astfel de situaţii recomandăm ca tratament analgezice şi medicamente de relaxare musculară. Normalizarea mişcării gâtului în cel mai scurt timp posibil va preveni cronicizarea durerii”, doctorul turc Cenk Ermol. 
 
Poate apărea slăbiciunea braţului şi a mâinii
 
Dr. Cenk Ermol subliniază faptul că este important să nu se confunde orice durere cu hernia de disc cervical. “În cazul herniei de disc cervicale, presiunea exercitată asupra rădăcinii nervoase va duce la durere, amorţirea braţului şi a mâinii şi câteodată va produce slăbiciunea acestora. Durerea în braţ asociată compresiei rădăcinii nervoase poate fi însoţită de amorţeli şi lipsa de putere. De cele mai multe ori, durerea la braţ are un curs foarte sever. În prima fază a tratamentului durerii din zona cervicală şi a braţului cauzate de hernia de disc cervical se recomandă analgezice, medicamente de relaxare musculară şi odihnă”, explică doctorul chirurg Cenk Ermol.