Ce s-a întâmplat cu o tânără după ce a decis să-şi tatueze globul ocular – FOTO

03 10. 2017, 09:05

Tatuarea globului ocular este o procedură prin care cerneala este injectată în zona albă a ochiului. Colorarea scleroticii a devenit un tren extrem de popular printre tineri, relatează Science Alert. Însă în cazul lui Catt Gallinger procedura a avut un sfârşit nefericit. 

În ziua procedurii, cerneala mov a început să se scurgă din ochiul tinerei. A doua zi, ochiul a început să se umfle şi în cele din urmă s-a infectat şi a devenit dureros. Trei săptămâni mai târziu, umflătura internă a persistat, iar doctori i-au spus că  ar putea rămâne fără vedere în cazul ochiului infectat. Gallinger a început să publice imagini pe Facebook cu problema sa pentru a-i avertiza şi pe ceilalţi tineri care doresc să-şi tatueze globul ocular.

Pe tot parcursul publicări imaginilor, tânăra a susţinut că a fost internată de mai multe ori, fiindu-i prescrise antibiotice şi picături oculare în mai multe rânduri. 

Academia de Oftalmologie din SUA a declarat că nu recomandă tatuarea globului ocular, deoarece persoana îşi poate pierde parţial sau în totalitate vederea. La începutul anului, un alt tânăr care a trecut prin aceeaşi intervenţia a fost nevoit să accepte îndepărtarea chirurgicală a ochiului afectat. ”Amplasarea oricărui tip de ac în apropierea ochiului este extrem de periculoasă,” a declarat Philip Rizzuto, purtătorul de cuvânt al Academia de Oftalmologie. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Tatuajele pot provoca o serie de boli care pot fi letale
 
Tatuajele cu biosenzori, invenţia ce poate îmbunătăţi viaţa diabeticilor. Cum funcţionează dispozitivul
 
Cum arată tatuajele oamenilor de ştiinţă? Marile lor pasiuni le-au imprimat pe piele
 
Olive Oatman, fetiţa care a trăit două vieţi consecutiv. Sclavă în triburi de aborigeni, a devenit mai târziu soţie de bancher – FOTO