Care sunt sfaturile psihoterapeuţilor pentru părinţii care au copii la şcoală. Ce (nu) trebuie să facă aceştia
În general, un părinte trebuie să lase deoparte propriile traume sau visuri nerealizate şi să caute alături de propriul copil drumul acestuia. Să ţină cont de abilităţile lui native, să nu îşi pună visele neîmplinte în sarcina acestuia.
De obicei, atunci când părinţii se implică în educaţia propiilor copiii, aceştia fac faţă mai bine cerinţelor profesorilor. Cu toate astea, totul are o limită.
1. În primul rând. nu faceţi comparaţii între copilul dumneavoastră şi cei ai altui coleg, prieten, cunscut. Fiecare copil este unic, diferit, cu propiul stil de învăţare şi acumulare. Copilul începe să creadă că alţii sunt mai buni decât el şi că el este incapabil să se descurce bine sau să trăiască la aşteptările părinţilor. Acest sentiment poate dăuna creşterii lui.
Dacă îi spui micuţului tău că ar trebui să fie ca ”X” înseamnă că nu-ţi place aşa cum este. Ai prefera să fie ca şi altcineva, ceea ce nu este în concordanţă cu dragostea necondiţionată pe care ar trebui să o oferiţi. Ţineţi minte că nu sunteţi copilul dumneavoastră, iar visele şi aspiraţiile lui ar pot fi complet diferite de ale voastre. Aprecieză-l pe copilul tău pentru cine este, nu pentru ceea ce doreşti să fie el.
2. Nu impuneţi copilului propria nevoie de reuşită. Părinţii care le cer copiilor să se implice foarte mult încearcă să-şi revanşeze propriile vise care au eşuat şi să-şi rezolve propriile sentimente de regret şi dezamăgire. Unii părinţi îşi văd copiii ca pe nişte extensii ale lor, nu ca nişte oameni de sine stătători, cu propriile lor nevoi, dorinţe, speranţe şi vise.
Alţi părinţi îşi doresc şi le impun copiilor să urmeze aceeaşi carieră , în ciuda faptului că aceştia nu îşi doresc sau nu au înclinaţii spre acel domeniu. E de preferat să îi lăsaţi să îşi găseasca singuri drumul pentru a deveni adulţi, cu o stimă de sine ridicată şi un bun nivel de satisfacţie profesională.
Citeşte continuarea pe CSID.