Home » D:News » Caz ŞOCANT de canibalism descoperit în Rusia: Un cuplu a ucis zeci de oameni ca să îi mănânce

Caz ŞOCANT de canibalism descoperit în Rusia: Un cuplu a ucis zeci de oameni ca să îi mănânce

Caz ŞOCANT de canibalism descoperit în Rusia: Un cuplu a ucis zeci de oameni ca să îi mănânce
Publicat: 28.09.2017
Poliţia din Rusia a descoperit unul dintre cele mai grave cazuri de canibalism din această ţară, după ce au fost găsite fotografii cu trupurile mai multor persoane pe telefonul unui individ, a relatat presa rusă, citată de CNN.
Cazul îngrozitor s-a petrecut în sudul regiunii Krasnodar, iar Poliţia a arestat un bărbat de 35 de ani şi pe soţia sa, ambii fiind acuzaţi de uciderea a aproximativ 30 de persoane în anul 1999. Potrivit presei din Rusia, suspecţii ar fi consumat unele părţi din corpurile victimelor, relatează Mediafax.
 
La începutul lunii septembrie, muncitorii care efectuau lucrări la un drum din Krasnodar au găsit un telefon mobil în care erau fotografii cu cei doi arestaţi alături de unele părţi din corpurile victimelor. Telefonul a fost predat poliţiştilor, care i-au identificat pe cei doi soţi.
 
Conform anchetatorilor, bărbatul arestat este un muncitor în construcţii în vârstă de 35 de ani.
 
Până în prezent, Poliţia a identificat şapte victime ale celor doi indivizi.
 
În apartamentul celor doi soţi, poliţiştii au găsit fragmente de piele ce aparţineau victimelor şi mai multe borcane ce conţineau rămăşiţe umane.
 
Femeia arestată, Natalya Baksheyeva, a recunoscut comiterea crimelor şi a actelor de canibalism, relatează Ria Novosti.
 
Cei doi soţi se află în custodia poliţiei şi sunt sunt supuşi unor examinări psihiatrice.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase