După analizarea a 130.000 de oameni din 17 ţări s-a tras o concluzie care ar trebui să-i pună pe mulţi pe gânduri: unul din 12 decese poate fi prevenit extrem de simplu
„Respectând ghidul de cel puţin 30 de minute de activitate aproape în fiecare zi, se aduce un beneficiu substanţial”, menţionează Scott Lear, cercetător în cadrul acestui studiu.
De asemenea, spre deosebire de alte studii, acesta a inclus şi ţările cu un trai mediu şi scăzut, nu numai cele cu un trai ridicat, incluzând astfel ţări precum Canada, Suedia, Emiratele Arabe Unite, Argentina, Brazilia, Chile, Polonia, Turcia, Malaezia, Africa de Sud, China, Columbia, Iran, Bangladesh, India, Pakistan şi Zimbabwe, relatează Live Science.
Participanţii au completat un chestionar cu privire la tipurile de activităţi pe care le efectuau în timpul unei săptămâni, iar această informaţie a fost folosită pentru a calcula nivelul mediu de activitate fizică. Niciunul dintre participanţi nu era bolnav de inimă la începutul studiului. Aceştia au fost urmăriţi timp de şapte ani pentru a vedea dacă s-au îmbolnăvit sau au murit.
În total, aproximativ 18% dintre participanţi (sau 23.631 de persoane) nu s-au încadrat în minimul de activitate fizică menţionat. Din acest grup, 6,4% au murit pe durata celor şapte ani, comparativ cu 4,2% din grupul care s-a încadrat în nivelul de activitate fizică. Mai mult decât atât, 5,1% dintre cei cu activitate sub nivelul de 30 de minute/zi au dezvoltat boli cardiace, comparativ cu 3,8% dintre cei care au avut activitate fizică.
Cu cât oamenii efectuau mai multă activitate fizică, cu atât riscul de moarte sau apariţie a unei boli cardiace scădea. Chiar şi nivelurile extreme de exerciţii fizice (2.500 de minute pe săptămână, sau 6 ore pe zi) nu erau dăunătoare, conform experţilor.
Nu trebuie însă un nivel de activitate fizică dus la extrem, susţin specialiştii, chiar mersul pe jos la şi de la serviciu este suficient pentru a reduce semnificativ riscul îmbonăvirii.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
6 semne că eşti dependent de exerciţii fizice
Ce se întâmplă în creierul tău când nu mai faci exerciţii?
A fost identificată o cale prin care femeile se pot feri de depresie