Pe de altă parte, activiştii drepturilor omului şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu acest caz, iar compania Facebook nu a comentat cazul. Firma americană a anunţat anterior, în martie, că a trimis echipă în Pakistan pentru a răspunde preocupărilor Guvernului cu privire la astfel de situaţii, adăugând că doreşte să protejeze „viaţa privată şi drepturile” membrilor săi. Premierul pakistanez Nawaz Sharif a descris blasfemia ca fiind o „infracţiune de neiertat”
Cazul Raza a fost audiat de un tribunal anti-terorism din Bahawalpur, la aproximativ 498 km de capitala Islamabad. Avocatul său a declarat că tânărul, în vârstă de 30 de ani, s-a implicat într-un discuţie despre islam în reţeaua socială cu cineva care s-a dovedit a fi un ofiţer de luptă împotriva terorismului. Acuzatul a fost arestat după acele discursuri instigatoare la ură, iar telefonul i-a fost confiscat şi analizat. Raza va putea să conteste pedeapsa cu moartea la Înalta Curte din Lahore şi, dacă este cazul, la Curtea Supremă din Pakistan. Express Tribune, un ziar local, a arătat că verdictul s-a dat la câteva zile după ce unui profesor de colegiu din Pakistan i s-a refuzat eliberarea pe cauţiune într-un alt caz ce implica acuzaţii de blasfemie în mass-media sociale.
Citeşte continuarea pe Business Magazin.