În memoria unui coleg care a murit acum 3 ani, patru jandarmi braşoveni au cucerit vârful Mont Blanc, cu o altitudine de 4.850 metri
Constantin Gârniţă, Marian Bârligă, Marian Blajiu şi Marian Măluşelu, toţi jandarmi montani în Braşov, au reuşit să ducă drapelul României şi însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov pe cel mai înalt vârf din Munţii Alpi, Mont Blanc, situat la 4.850 de metri altitudine, scrie Mediafax.
Jandarmii montani braşoveni au declarat, luni, că expediţia a pornit ca o provocare, fiind realizată în memoria colegului lor, Gheorghe Trufăşilă, care şi-a pierdut viaţa în 2014 din cauza unor probleme medicale, şi care i-a sfătuit pe jandarmii montani să încerce să urce pe cei mai înalţi munţi din lume. Cu gândul la el, cei patru jandarmii braşoveni s-au pregătit timp de două luni intens pentru a-şi atinge obiectivul de a urca pe Mont Blanc.
„A fost o provocare frumoasă şi o experienţă unică. Eu am activat 12 ani în domeniu, am făcut alpinism de performanţă la ASA Brasov şi Torpedo Zărneşti. Am fost de mai multe ori campion naţional, am cea mai mare experienţă dintre cei patru şi a contat această experienţă. Când am ajuns în vârf m-am gândit la familie, la colegi, la colegul nostru care a trecut dincolo“, a spus Constantin Gârniţă, jandarm montan.
„În ziua în care am urcat pe Mont Blanc fetiţa mea a împlinit 11 ani, a fost o experienţă frumoasă pentru mine şi cred că şi pentru colegii mei, atât ţinând cont de faptul că ajunşi acolo am intrat în direct cu ea şi i-am cântat la mulţi ani împreună cu colegii şi am desfăcut şi şampanie. Aş repeta această experienţă din toate punctele de vedere“, a declarat Marian Bârligă, unul dintre jandarmii montani care au urcat pe Mont Blanc.
Marian Blajiiu a spus că experienţa nu a fost dificilă, dar după 4.500 de metri, devine obositor, din cauza presiunii.
„Nu a fost foarte greu, a fost altceva faţă de ceea ce facem zilnic la noi. Nu au fost momente în care să ne gândim să renunţăm, cel mai greu a fost momentul în care am trecut de 4.500 de metri, se simte altitudinea, se simte presiunea şi este mai obositor“, Marian Blajiu, jandarm montan.
Echipa care a urcat pe Mont Blanc va continua să se pregătească pentru a cuceri şi alte vârfuri. Unul dintre obiective rămâne vârful Everest, situat la 8.848 de metri altitudine– cel mai înalt punct din lume, din Munţii Himalaya, la graniţa dintre Nepal şi Tibet.