Brad Pitt deschide un hotel de lux într-o ţară europeană pe care o consideră ”cea mai frumoasă din lume”
Micul oraş Zablece, situat la aproximativ o oră de Split, este locul în care se va construi noul complex, aşteptat să includă un hotel luxos, vile, un teren de golf, magazine şi restaurante, scrie Gândul.
Potrivit estimărilor, proiectul granduos va costa peste 1,5 miliarde de dolari.
La începutul lunii, starul de la Hollywood a fost zărit pe aeroportul Zadar din Croaţia, ulterior urcându-se într-o ambarcaţiune şi călătorind până în Zablace, de-a lungul coastei Dalmaţiei.
Brad Pitt a vorbit în trecut despre Croaţia, catalogând-o drept cea mai frumoasă ţară pe care a vizitat-o vreodată, potrivit eveningstandard.co.uk. Şi nu este deloc greu să fim de acord cu acesta, având în vedere verile lungi şi călduroase, istoria, oraşele necunoscute şi apele limpezi precum cristalul pe care le putem găsi acolo.