Fericire sau tristeţe într-un cuplu? Rigiditate sau flexibilitate?

Începând de la naştere, tot timpul învăţăm moduri noi de a relaţiona cu persoanele şi cum să ne comportăm în diferite situaţii.

Dar important de reţinut este că prima experienţă este cea mai importantă şi vom modela viitoarele situaţii în funcţie de prima experienţă. 

Astfel că dacă relaţia cu mama a fost una deficitară, fiind prima cea mai profundă relaţie, deoarece dragostea maternă are un rol primordial, experienţa de atunci va afecta modul în care o persoană va privi intimitatea emoţională.

Dacă relaţia dintre părinţi este conflictuală, copilul va învăţa ca acesta este modul în care adulţii au relaţiile şi acesta este modul în care se gestionează emoţiile.

Pe acelaşi fond, vorbind despre relaţii de cuplu, avem şi cuplurile permanent nefericite, cei care au permanent ceva de reproşat, cuplurile care se ceartă, dar care mai apoi se împacă doar pentru a continua cearta. Aici, ei repetă relaţii pe care le-au învăţat în copilărie, poate de la părinţi, poate de la alte rude, adică de la persoane cu o importanţă foarte mare în dezvoltarea lor emoţională.

Principala deficienţă aici este neputinţa de a gestiona sentimentele. 

Emoţiile pot fi pe de-o parte păstrate şi rezolvate în interiorul nostru, fără a ne afecta, sau pot fi exteriorizate, acest al doilea mod dovedind faptul că nu pot fi stăpânite. 

Problema principală a celor care se ceartă şi nu pot păstra lucrurile calme este aceea că nu pot gestiona corespunzător emoţiile. Este ce atunci când un copil plânge, iar mama lui se simte neputincioasă pentru că nu îl poate linişti şi devine şi mai neliniştită. Acelaşi lucru se întâmplă şi într-un astfel de cuplu. Neputinţa ambilor parteneri de a îşi controla emoţiile sau de a şi le exterioriza prin cuvinte, într-un mod cât mai liniştit, alimentează unul altuia frustrările şi produce din ce în ce mai multă tensiune.

Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist în formare

0761517763