90% dintre cazurile de autism ale copiilor de 2 şi 3 ani au această principală cauză
„Dacă aparent 5 ore pe zi de vizionare ar trebui “să nu fie” un fapt îngrijorător, în cazul copiilor şi mai ales al copiilor mici de 0-2 ani, consumul TV este foarte dăunător, ajungându-se în marea majoritate a cazurilor în care cei mici au fost lăsaţi în medie peste 5 ore/zi în faţa mediilor virtuale, la diagnostice de întârziere în dezvoltarea psiho-motrica, întârziere în apariţia şi dezvoltarea limbajului, tulburare de opoziţie şi/sau comportament, şi, mai grav, de ADHD sau chiar de autism”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Marius Zamfir, psiholog şi coordonator Centru pentru Copii cu Autism.
În acest context, Centrul pentru Copii cu Autism a lansat, marţi, campania „Stop Autism Virtual!”, care îşi propune conştientizarea cauzelor grave ale vizionării TV, în rândul copiilor cu vârste curprinse între 0 şi 2 ani.
„L-am numit autism pentru că are simptomele specifice copiilor cu autism. Simptome perfect identice. Este aproape imposibil să faci diagnosticul diferenţiat dacă are sau nu are autism virtual sau autism clasic pentru că simptomele sunt perfect la fel. Simptomele autismului sunt lipsa reciprocităţii sociale, lipsa contactului vizual, lipsa dezvoltării limbajului, lipsa jocului şi mai ales a jocului social, de rol în care copilul se preface că este ceva sau că face ceva şi jocurile stereotipe şi repetitive”, a adăugat Marius Zamfir.
Citeşte continuarea pe Mediafax.