Un semn al depresiei pe care multe persoane îl ignoră. Atitudinea care agravează această afecţiune

04 09. 2017, 11:00

Pierderea în greutate, scăderea apetitului atât alimentar, cât şi sexual, pierderea concentrării şi incapacitatea de a ne bucura de experienţele trăite, sunt unele dintre cele mai cunoscute simptome ale depresiei, scrie Gândul.

Totuşi, există un semn al acestei afecţiuni căruia nu i s-a acordat suficientă atenţie. Este vorba despre tendinţa persoanelor depresive de a-şi proiecta perspectiva tulbure asupra trecutului, mai degrabă decât a glorifica amintirile din trecut, aşa cum fac, de obicei, ceilalţi oameni. 

O cercetare recentă a oamenilor de ştiinţă de la Heinrich Heine Universität Düsseldorf şi University of Portsmouth a avut în vedere testarea a peste 100 de studenţi cu depresii uşoare până la acute. Ei au fost rugaţi să-şi imagineze că se află în diferite situaţii, unele cu final pozitiv, altele dimpotrivă, în timp ce oamenii de ştiinţă au măsurat înclinaţia lor spre a negativiza totul. 

Astfel, ei au observat că depresia mai severă era întâlnită în cazul celor care aveau tendinţa de a da o tentă negativă trecutului. 

„Depresia nu este asociată numai gândirii negative în ceea ce priveşte lumea prezentă şi viitorare, ci, ştim acum, că este asociată şi cu negativizarea trecutului”, a explicat profesorul Hartmut Blank, de la University of Portsmouth. 

Acest tip de perspectivă îl face pe pacientul depresiv să se încarce cu şi mai mult negativism, făcând situaţia şi mai gravă. 

Oamenii depresivi aflaţi în această situaţie văd urmările negative ale unui eveniment ca fiind previzibile, însă inevitabile, o combinaţie toxică ce conduce la apariţia senzaţiei de lipsă de putere şi control asupra vieţii. 

Cu toţii ne simţim neputincioşi şi regretăm anumite situaţii uneori, însă acest lucru este menit să ne ajute să creştem şi să ne dezvoltăm capacitatea de a lua decizii mai bune, nu să ne adâncească într-o stare care ne face rău. 

În cazul pacienţilor care manifestă acest tip de comportament, este nevoie de intervenţia prietenilor şi persoanelor apropiate, care să le ofere susţinerea şi înţelegerea şi să îi ajute să treacă peste momentele dificile şi să înţeleagă că nu totul este pierdut. Bineînţeles, ajutorul medicilor se impune în toate cazurile.