O nouă apocalipsă a fost prezisă de adepţii teoriilor conspiraţiei, pentru luna aceasta. ”Stelele nu-şi vor mai arăta lumina. Soarele va fi întunecat, iar Luna nu va mai lumina Pământul”

02 09. 2017, 00:05

Conform teoriei sale, ”apocalipsa” va avea loc între 20-23 septembrie, indiciile fiind prezente pe piramide, dar şi în Biblie, conform numerologului.

Adeptul acestei teorii a conspiraţiei afirmă că ”este chiar straniu cum Marele Semn al Revelaţiei 12 şi Marea Piramidă din Giza indică, cu precizie, această perioadă, 20-23 septembrie 2017.” ”Ar putea fi acesta sfârşitul Epocii Bisericii şi tranziţia către Dumnezeu?,” se întreabă numerologul.

Meade consideră că Nibiru, cunoscută şi ca Planeta X, îşi va face apariţia la mijlocul lunii septembrie, înainte ca aceasta să se ciocnească cu o altă planetă, notează Mail Online. Numerologul a prezis la începutul anului o altă apocalipsă care din fericire nu s-a îndeplinit. Însă Meade susţine în prezent că a utilizat semnele de pe piramide pentru previziunea actuală. 

El afirmă că două tuneluri din Marea Piramidă vor indica un obiect spaţial semnificativ după 20 septembrie. Conform lui Meade, pasajele vor indica steaua Regulus, cunoscută şi ca ”regele” din constelaţia Leului. ” Stelele, raiul şi constelaţiile nu-şi vor mai arăta lumina. Soarele va fi întunecat, iar Luna nu va mai lumina Pământul,” declară numerologul.  

În ciuda lipsei dovezilor, astfel de teorii sunt considerate reale de unele persoane, NASA clasându-le ca ”farse ale internetului”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Ceasul Apocalipsei se apropie de final
 
Proiectul “Web-bot” si profetiile despre apocalipsa din 2012
 
Cum va arata Pamantul fara oameni?
 
Doar o Apocalipsa mai poate salva Terra