Românii sunt expuşi unor riscuri majore chiar şi după 30 de ani de la explozia de la Cernobîl
Cauzele acestei maladii nu sunt pe deplin cunoscute, însă specialiştii leagă numărul mare de cazuri de moştenirea genetică şi de expunerea la unele radiaţii. Pentru România, dezastrul de la Cernobîl din anii ’80 a însemnat şi o creştere alarmantă a numărului de îmbolnăviri. Copiii de atunci, adulţii de astăzi, sunt cei care au un risc crescut de cancer tiroidian.
“Durerea din zona glandei tiroide,modificările vocii şi nodulii tiroidieni care apar sub vârsta de 20 de ani sunt simptome care trebuie semnalate medicului, pentru că pot anunţa un cancer tiroidian. De asemenea, orice umflătură din zona gâtului ar trebuie să vă pună pe gânduri, acest simptom fiind inclus de specialişti pe lista semnelor care pot trăda un cancer”, spune prof dr. Tamer Karsidag, expert Acibadem în tratarea cancerului tiroidian.
Cele mai frecvente cancere tiroidiene sunt depistate la femei, precizează medicul. De altfel, 5 %dintre nodulii care apar la nivelul glandei tiroide au potenţial malign. Şi tiroidita este o afecţiune care creşte riscul de cancer.