Parlamentarii au adoptat, în prima sesiune a actualei legislaturi, o serie de legi care au şi fost promulgate şi prin care au declarat o sărbătoare naţională şi au instituit alte 3 zile naţionale, dar şi Ziua Olteniei.
Astfel, din cele 195 de acte normative adoptate în această primă sesiune parlamentară şi care au şi devenit legi, fiind promulgate, 5 vizează declararea sau instituirea unor sărbători sau zile naţionale, informează
Mediafax.
Actul normativ care declară o sărbătoare naţională este Legea privind declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională, acesta fiind iniţiat de deputatul PMP Eugen Tomac.
Parlamentarii au adoptat, de asemenea, şi 3 legi prin care se instituie 3 zile naţionale, astfel: o lege privind instituirea zilei de 25 martie ca Ziua naţională a pădurilor, iniţiată de 9 deputaţi şi senatori PSD, PNL, UNPR, o lege pentru instituirea Zilei naţionale de cinstire a martirilor români din temniţele comuniste, iniţiată de 34 de deputaţi PSD, PNL, UNPR, minorităţi şi neafiliaţi, şi o lege privind instituirea zilei de 10 octombrie – Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti, iniţiată de 8 deputaţi şi senatori PSD şi ALDE.
Tot în aceste prime luni ale mandatului lor, aleşii au mai adoptat şi o lege privind instituirea zilei de 21 martie – Ziua Olteniei, iniţiată de 27 de deputaţi PSD, PNL, UNPR, minorităţi şi neafiliaţi.