Avram Iancu a ajuns în România după ce a străbătut Dunărea înot. A înotat 57 de zile pentru a doborî recordul mondial
Avram Iancu a luat startul în cursa pe care şi-a propus să o realizeze înot de la izvoarele Dunării până la Marea Neagră în data de 20 iunie, din oraşul Donaueschingen, din Germania. Bibliotecarul din Petroşani doreşte să stabilească un record mondial prin parcurgerea Dunării din Munţii Pădurea Neagră şi până la Sulina, fără costum de neopren, scrie Mediafax.
Marţi, Avram Iancu a ajuns în România, fiind întâmpinat de sute de oameni pe malul Dunării, în oraşul Moldova Nouă, din judeţul Caraş-Severin. La sosirea bibliotecarului, a fost intonat imnul României, acesta fiind primit cu sare şi pâine, la eveniment participând şi primarul oraşului, Adi Torma, precum şi prefectul judeţului Caraş-Severin, Matei Lupu.
„Este o tentativă de a realiza o premieră mondială pentru noi, românii. Vă mulţumesc că aţi venit în număr atât de mare să-mi faceţi o primire călduroasă, vreau să vă spun că această primire depăşeşte cu mult ceea ce probabil ne-am imaginat. Nu este doar proiectul meu, este un proiect românesc care se vrea a evidenţia România la nivel internaţional. În calitate de bibliotecar, vreau să îndemn generaţia tânără să-şi orienteze privirile spre lectură, pentru că este foarte important. Îmi doresc să duc până la capăt această tentativă, mi-am dorit să ajung aici foarte mult. Mai am încă o mie de kilometri până la final”, a declarat Avram Iancu.
Primarul oraşului Moldova Nouă, Adrian Torma, a ţinut să-l felicite pe Avram Iancu pentru că a reuşit să parcurgă înot Dunărea până la intrarea în ţară, aproximativ 1.800 de kilometri.
„Sunt convins că biblioteca României va avea o nouă carte, despre eroul contemporan Avram Iancu, care face acest gest minunat. Noi suntem mândri de tine, de ceea ce tu ai reuşit. Îţi spunem bun venit acasă şi vreau să-ţi ofer o plachetă pentru cei 1.815 kilometri pe care i-ai parcurs până la Moldova Nouă. Eşti un model pentru mine. Dacă tu poţi, trebuie să putem toţi”, a afirmat Adrian Torma.
Avram Iancu are 41 de ani şi este bibliotecar în oraşul Petroşani, din judeţul Hunedoara. Înotătorul şi-a propus să parcurgă Dunărea înot, de la izvoare până la vărsare, în 60 de zile, fără să poarte costum de neopren.
Dacă va reuşi, Avram Iancu va deveni primul om care reuşeşte să înoate toată Dunărea doar în slip şi cu cască în cap. Înaintea sa, sunt doi înotători din Slovenia şi Canada care au parcurs distanţa fiind îmbrăcaţi în costum de neopren şi având labe de înot.
Petroşeneanul Avram Iancu are numeroase recorduri. El este primul român care a reuşit să traverseze Canalul Mânecii, având doar slip şi cască. Performanţa a fost realizată în august 2016, după 18 ore de înot. Cu un an înainte, în iunie 2015, Avram Iancu a înotat în Dunăre, din dreptul localităţii brăilene Gropeni până la Galaţi. Atunci a parcurs aproximativ 42 de kilometri în 10 ore.