FOTO. Aflată în ultima etapă a fascinantei sale misiuni, sonda spaţială Cassini a realizat imagini impresionante cu Titan, cel mai mare satelit a lui Saturn
Suprafaţa lui Titan se poate vedea cu un detaliu incredibil, precum se poate vedea şi atmosfera sa în continuă schimbare, scrie Daily Mail.
Cassini va face cinci orbite în jurul lui Saturn, iar pe 14 august a fost începutul a primei dintre cele cinci, care au ca scop final apropierea de gigantul gazos, pentru ca la sfârşitul acestora Cassini să se poată prăbuşi în gazul dens al planetei Saturn (detalii despre această ultimă etapă aici).
Astfel, în afară de imaginile de mai jos, Cassini va mai transmite date pe Pământ, atât în ceea ce priveşte sateliţii, cât mai ales în ceea ce priveşte Saturn.
Credit: NASA/EPA
Imaginile au fost realizate la o distanţă de 986.000 kilometri faţă de Titan. În 13 ani de zile, Cassini a trecut de 127 de ori aproape de Titan. Deşi primele imagini au fost neclare, fiecare trecere a constituit încă o informaţie în plus. Imaginile de la Casini s-au îmbunătăţit odată cu timpul, constituind astfel o imagine mai completă a satelitului natural.
„Acum am completat investigaţiile cu privire la Titan şi avem suficiente date pentru a vedea ce fel de lume este aceasta la nivel general”, scrie Steve Wall, unul dintre cercetătorii misiunii Cassini de la Jet Propulsion Laboratory al NASA.
Aşadar, savanţii au acum suficiente date pentru a înţelege distribuţia caracteristicilor suprafeţei lui Titan şi a comportamentului atmosferei.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Cassini a transmis primele imagini cu Saturn către Pământ
Cassini va începe ultima etapă a uimitoarei sale misiuni, în care se va prăbuşi în Saturn