De ce devin oamenii posesivi. Sentimentele pe care le ascunde gelozia

15 08. 2017, 10:00

De ce devin oamenii posesivi. Sentimentele pe care le ascunde gelozia.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, gelozia partenerului ne face, de cele mai multe ori, să ne imaginăm că suntem iubiţi, însă, în acest context, aceasta se confundă cu iubirea, iar dragostea mult dorită se transformă într-o luptă fără învingători, scrie Gândul.

„Gelozia vine pur şi simplu din teama persoanei că nu are valoare de una singură. Cu cât persoana este mai puţin capabilă să-şi găsească ea însăşi protecţia necesară şi cu cât încrederea în sine este mai mică, cu atât creşte nesiguraţa, teama de abandon şi implicit apare gelozia, caracterizată prin nevoia puternică de a menţine partenerul cât mai aproape, pentru protejarea propriei porţii de afecţiune. Relaţia tradiţională oscilează între afecţiune şi dominare, din păcate, doi poli incompatibili pentru construirea unei relaţii reale. Cu alte cuvinte, gelozia seamănă aparent foarte mult cu iubirea, dar, în realitate, este un frate vitreg malefic, cu caracteristici diametral opuse”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

De multe ori, în relaţie, posesia predomină în detrimentul afecţiunii, iar puterea în detrimentul iubirii. Dragostea se amestecă cu: 

1. Teama – „Dacă nu eşti lângă mine, nu mă simt protejat/ă”

2. Morala – “Datoria ta este să te ocupi de mine/casă/familie”

3. Şantajul – „Voi muri sau mă voi sinucide dacă…”

4. Ameninţarea – “Dacă nu eşti cum vreau eu/cu mine, ai să vezi tu/ vei plăti scump”

5. Culpabilizarea – „Dacă iubeşti şi pe altcineva, înseamnă că nu mă iubeşti pe mine!”

Citeşte continuarea în  Gândul.