Primăria Capitalei nu va finanţa realizarea monumentului „Marea Unire”
„Dat fiind faptul că monumentul de for public în cauză, pe care Comisia pentru Centenar a Municipiului Bucureşti l-a propus pentru finanţare, este un proiect aprobat în anul 2007 şi care nu va putea fi inaugurat până la data de 1 decembrie 2018, întrucât lucrarea se află încă pe circuitul de avizare, la Ministerul Culturii şi la Primăria Sectorului 3, Primarul General Gabriela Firea a dispus retragerea finanţării acestui proiect şi redirecţionarea sumelor respective către alte obiective de investiţii”, se precizează într-un comunicat al Primăriei Capitalei remis, marţi, MEDIAFAX.
Gabriela Firea explică, printr-un comunicat, care ar fi urmat să fie rolul monumentului de aproape 43 milioane de lei.
„Chiar dacă valoarea unei opere de artă nu este subiect de plebiscit şi avem destule exemple în lume de monumente care au fost acceptate de către opinia publică după zeci sau chiar sute de ani de la inaugurare, am considerat că un monument dedicat Marii Uniri de la 1918 trebuie să unească oamenii în jurul său şi nu să-i dezbine. Sunt convinsă că maestrul Ioan Bolborea va înţelege situaţia şi, de comun acord, vom regândi edificarea acestei lucrări, la un alt moment, pe un alt amplasament şi, poate, la o altă scară. Le mulţumesc celor care au iniţiat şi s-au implicat în această dezbatere care, lăsând la o parte patimile politice, ne-a ajutat să luăm o decizie corectă”, a precizat Primarul General.
„Eu am vorbit acum cu directorul de la monumente şi nu ştie nimic de lucrul ăsta. Eu deja am investit în lucrarea asta, deja e un sfert făcută, a fost agreată şi de Consiliul General, s-a votat o parte din buget, nu se poate să se renunţe aşa, pur şi simplu. Am investit din banii mei foarte mult, câteva sute de mii de euro. Sunt foarte derutat şi nu ştiu ce să zic. O să iau legătura cu cei de la Primărie, nu ştiu în momentul acesta ce e de făcut”, a declarat pentru MEDIAFAX sculptorul Ioan Bolborea.
Sculptorul Ioan Bolborea a câştigat, cu această lucrare, un concurs de soluţii organizat în 2007 de Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic din Bucureşti. Acest concurs, explică municipalitatea, a fost organizat ca urmare a solicitărilor venite din partea Asociaţiilor de Veterani de Război, care doreau amplasarea în Bucureşti a unui monument dedicat Marii Uniri. Până în prezent, municipalitatea a alocat suma de 30.000 de euro, în 2007, pentru realizarea machetei la scara 1:10 a monumentului. În urma includerii acestei lucrări pe lista monumentelor propuse pentru finanţare de către Comisia pentru Centenar a Municipiului Bucureşti, în bugetul pe anul 2017 a fost alocată suma de 6,5 milioane lei pentru Etapa I – „Realizare componente artistice din material intermediar”.
Valoarea totală a monumentului ar fi fost de 42.894.360 lei, la care urma să se adauge şi TVA.
Citeşte şi VIDEO. Elveţienii au construit cel mai lung pod pietonal din lume, iar imaginile sunt spectaculoase