Ce trebuie făcut pentru a învinge dependenţa de alcool

18 07. 2017, 16:00

Chiar dacă părerile sunt mereu împărţite când vine vorba de efectele benefice ale consumului de alcool, excesele sunt întotdeauna dăunătoare.

Consumul moderat pare să fie bun pentru inimă şi sistemul circulator şi protejează împotriva diabetului de tip 2 şi a calculilor biliari. Excesul de alcool este principala cauză a accidentelor de trafic, dăunează inimii şi ficatului, poate dăuna copilului nenăscut dacă este consumat în timpul sarcinii, creşte şansele de dezvoltare a cancerului, contribuie la depresie, violenţă sau agresivitate în relaţii. Faţa întunecată a alcoolului nu ar trebui să fie o surpriză. Ingredientul activ din băuturile alcoolice, o moleculă simplă numită etanol, poate afecta organismul în moduri diferite. Influenţează direct stomacul, creierul, inima, vezica biliară şi ficatul. Etanolul afectează nivelurile lipidelor (colesterol şi trigliceride) şi insulina din sânge, precum şi inflamaţia şi coagularea. De asemenea, modifică starea de spirit, concentrarea şi coordonarea”, afirmă psihologul Angela Nuţu.

Când băutura conduce la alcoolism

Potrivit specialistului, alcoolul poate fi o problemă dacă are ca rezultat două sau mai multe dintre următoarele situaţii într-o perioadă de 12 luni:

1.  Consumi o cantitate mai mare sau pe o perioadă mai lungă de timp decât intenţionezi

2.  Simţi că ai nevoie sau că ar trebui să întrerupi obiceiul de a bea, oricare ar fi cantitatea

3.   Petreci mult timp consumând alcool sau recuperându-te după efectele acestuia

Citeşte continuarea în Gândul.