Home » D:News » Cum influenţează ALCOOLUL relaţiile romantice

Cum influenţează ALCOOLUL relaţiile romantice

Publicat: 12.07.2017
Cercetătorii susţin că au găsit secretul care poate menţine relaţiile romantice la distanţă: alcoolul - fie că este vorba de consum sau de abstinenţă, potrivit The Independent.

Un studiu publicat de The Journals of Gerontology a descoperit că persoanele cu vârsta peste 50 de ani care se aflau într-o relaţie în care ambii parteneri consumau alcool sunt mult mai fericite, scrie Mediafax.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru cuplurile a căror parteneri nu consumă deloc alcool.

Totuşi, o relaţie în care doar o singură persoană consumă cantităţi considerabile de alcool, suferă de consecinţe negative.

Studiul s-a folosit de un eşantion de 4,864 indivizi căsătoriţi sau care se aflau în relaţii de mai bine de 33 de ani, iar întrebările se axau pe cantitatea de alcool consumată, dar şi pe perioadele în care acesta era consumat.

Subiecţii au fost întrebaţi dacă partenerul lor este prea pretenţios, iritant, dacă este o persoană critică sau cere prea mult de la cel de lângă el, sau dacă te poţi baza pe el.

Rezultatele au arătat că peste 50% dintre cuplurile chestionate erau mai fericite dacă ambii parteneri consumau alcool, predispoziţia fiind ca bărbaţii să consume mai mult decât femeile.

Citeşte continuarea în Mediafax!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate

Test de cultură generală. Ce este Schengen?

Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee

Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată

Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024

A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos

Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei

Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură

Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris

Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat

„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?

Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?

Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”

Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!

Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii

David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”

David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori