Problema de sănătate care apare la 2 din 3 angajaţi români din cauza obiceiurilor dezvoltate la locul de muncă

10 07. 2017, 11:00

66% dintre participanţii la sondaj susţin că s-au îngrăşat în ultimul an. Dintre aceştia, 85% consideră că lipsa practicării unui sport este cauza principală, scrie Gândul.

În ceea ce priveşte numărul de kilograme în plus, aproape jumătate (48%) susţin că în ultimul an au luat în plus 5 kg, 38% au luat între 5 şi 10 kg, iar restul de 14% au acumulat peste 10 kg.

Aproape 6 din 10 participanţi au recunoscut că nu au fost la sală sau nu au practicat niciun sport în ultimele 6 luni, fiind prea obosiţi sau neavând timp. Cei care spun că practică regulat sportul se află şi în grupul respondenţilor care şi-au menţinut greutatea. 3 din 10 angajaţi merg la sală sau fac sport cel puţin o dată pe săptămână.

În topul motivelor din cauza cărora angajaţii au acumulat kilograme în plus se mai regăsesc oboseala şi mesele neregulate, acestea fiind alese de circa 7 din 10 respondenţi ca fiind vinovate într-o proporţie mare şi foarte mare de acest aspect.

Nivelul ridicat de stres se remarcă ca un indicator important în procesul de îngrăşare. 7 din 10 dintre cei care se confruntă cu niveluri de stres mari şi foarte mari spun că s-au îngrăşat în ultimul an.

Citeşte continuarea în Gândul.