De ce unele femeile cu studii superioare aleg să îşi îngheţe ovulele. Motivul este SURPINZĂTOR

12 07. 2017, 01:00

Un nou studiu antropologic împrumută termenul folosit în China pentru femeile necăsătorite, ”leftover women”, indicând că acestea, femei cu studii superioare, decid să-şi îngheţe ovulele deoarece nu reuşesc să găsească bărbaţi egali din punct de vedere educaţional, iar tendinţa este în creştere.

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Yale, vinpvată este generaţia „bărbaţilor dispăruţi”, care a apărut ca urmare a faptului că din ce în ce mai puţini bărbaţi îşi doresc să urmeze o specializare în învăţământul superior .

Studiul în cauză a examinat 150 de femei din 8 clinici din Statele Unite şi Israel care au decis să-şi îngheţe ovulele. Mai mult de 90% dintre acestea au spus că îşi „păstrează” ovulele pentru că sunt singure sau necăsătorite, 81% declarând că au urmat cursurile unei universităţi.

„Există un decalaj major – lipsesc literalmente bărbaţii, nu există printre aceştia absolvenţi de colegiu. În termeni simpli, este vorba despre un surplus de femei educate”, a declarat autorul studiului Marcia Ihorn, profesor de antropologie la Yale .

Situaţia este similară pentru Marea Britanie, conform profesorului Geeta Nargund, directorul medical al Creative Fertility, care a declarat pentru The Telegraph că „este un motiv de bucurie că din ce în ce mai multe femei aleg să meargă la universitate şi să aibă o educaţie, dar, în acelaşi timp, când vine vorba să pornească o familie, se pare că există o problemă socială „.

Citeşte continuarea pe Mediafax.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

O CIUDĂŢENIE a naturii! Viermele care copulează fără penis
 
Copiii ,,ideali” ar putea fi creaţi în laborator în viitorul apropiat. Procedura ar putea avea efecte URIAŞE asupra societăţii
 
PREMIERĂ: Cercetătorii au realizat primele ovule în laborator de la zero
 
Reuşită de EXCEPŢIE a savanţilor, după ce au sfidat legile naturii. Nu va mai fi nevoie de femei pentru a face copii