Un studiu de amploare confirmă că ciocolata aduce multe beneficii creierului
Deşi studiile care investighează efectul acut al flavanolilor din cacao sunt puţine, majoritatea indică un efect benefic pentru performanţa cognitivă. Participanţii au arătat, printre altele, o îmbunătăţire a memoriei şi o îmbunătăţire a procesării informaţiilor vizuale, scrie Science Daily.
De asemenea, studiile au arătat că efectele depind de durata şi dificultatea testelor cognitive din cadrul testelor. Spre exemplu, la adulţii tineri şi sănătoşi, a fost nevoie de teste mai riguroase pentru a scoate la iveală efectele imediate ale flavanolilor.
În cazul persoanelor în vârstă, s-a urmărit efectul pe termen îndelungat (5 zile – 3 luni). Şi în acest caz, performanţele cognitive au fost îmbunătăţite cu ajutorul unei doze zilnice de flavanol. Cercetătorii au mai observat şi că efectele benefice erau mai pronunţate la persoanele în vârstă care prezentau probleme de cogniţie.
Acesta din urmă a fost cel mai neaşteptat rezultat pentru autorii studiului Valentina Socci şi Michele Ferrara: „rezultatul sugerează potenţialul flavanolilor de cacao de a proteja cogniţia în populaţia vulnerabilă. Flavanolii au efecte benefice pentru sănătatea cardiovasculară şi poate creşte volumul de sânge cerebral din hipocamp, zonă din creier care este afectată în mod particular de îmbătrânire, deci este şi o potenţială sursă de scădere a capacităţilor cognitive”, precizează savanţii.
Mai mult, savanţii au fost primii care au pus rezultatul în practică, după cum susţin aceştia: „ciocolata amăruie este o sursă bogată de flavanoli, deci mâncăm în fiecare zi”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Una dintre cele mai mari descoperiri legate de ciocolata cu lapte
A fost creată cea mai mare ciocolată din lume. Are 14 metri lungime
Consumul de ciocolată are efecte benefice asupra creierului
Singurii degustători de ciocolată certificaţi din România sunt doi timişoreni