Avram Iancu, bibliotecarul de 41 de ani din Petroşani, a început să înoate 2.860 de kilometri, de-a lungul Dunării, pentru a stabili un nou record mondial
Avram Iancu a luat startul în cursa pe care şi-a propus să o realizeze înot de la izvoarele Dunării până la Marea Neagră, marţi, din oraşul Donaueschingen, din Germania, notează Mediafax.
„Dragi prieteni, e ultima postare scrisă de mine înaintea începerii efortului. Doar cu ajutorul lui Dumnezeu vom învinge. Mulţumesc sponsorilor, susţinătorilor, tuturor românilor care mă încarcă cu energie”, a scris Avram Iancu, marţi, pe contul său de facebook, înainte de a porni în aventura pe Dunăre.
Avram Iancu are 41 de ani şi este bibliotecar în oraşul Petroşani, din judeţul Hunedoara. Înotătorul şi-a propus să parcurgă Dunărea înot, de la izvoare până la vărsare, în 60 de zile, fără să poarte costum de neopren. Avram Iancu este însoţit de doi caiacişti şi va înota cel puţin 10 ore pe zi, fără pauze pe uscat şi fără echipamente ajutătoare.
„Am fost inspirat de un roman, >, l-am recitit şi am dorit să dau viaţă acestui roman cu ocazia a 10 ani de când România a aderat la UE. Voi pleca din Germania, iar finalul va fi în portul Sulina, după aproximativ 60 de zile de efort continuu, câte 50 de kilometri pe zi, câte 10 ore de efort zilnic”, a afirmat Avram Iancu, la începutul lunii iunie, după ce a străbătut râul Siret înot în nici 10 ore, într-un antrenament pentru stabilirea recordului pe Dunăre.
Dacă va reuşi, Avram Iancu va deveni primul om care reuşeşte să înoate toată Dunărea doar în slip şi cu cască în cap. Înaintea sa, sunt doi înotători din Slovenia şi Canada care au parcurs distanţa fiind îmbrăcaţi în costum de neopren şi având labe de înot.
Petroşeneanul Avram Iancu are numeroase recorduri. El este primul român care a reuşit să traverseze Canalul Mânecii, având doar slip şi cască. Performanţa a fost realizată în august 2016, după 18 ore de înot.
Cu un an înainte, în iunie 2015, Avram Iancu a înotat în Dunăre, din dreptul localităţii brăilene Gropeni până la Galaţi. Atunci a parcurs aproximativ 42 de kilometri în 10 ore.