Leguma care poate preveni cancerul
Oamenii de ştiinţă cred că legumele, atât de populare în salate, distrug celulele tumorale. Persoanele care consumă foarte multă ceapă sunt mai puţin expuse riscului de a dezvolta un cancer ovarian, intestinal sau la sân, scrie Gândul.
Citeşte şi După 30 de ani de cercetări s-a demonstrat: Consumul moderat de alcool are efecte negative puternice
Legumele conţin mai mulţi compuşi anticancer, quercetinul şi antocianii, care dau culoarea roşie.
„E adevărat însă că ceapa cu cea mai întunecată culoare are cea mai mare putere de luptă împotriva cancerului”, susţine autorul studiului, Abdulmonem Murayyan.
Legumele au fost folosite în bucătăria mediteraneană de-a lungul anilor, iar asta ar explica ratele scazute ale bolii în sudul Europei.
De asemenea, dacă sunteţi diabetic, ar trebui să mâncaţi ceapă roşie, deoarece acestea ajută la creşterea nivelului de insulină. În Europa şi Asia, consumul de ceapă roşie şi usturoi este tot mai recomandat.
Experţii cred că ceapa roşie ar trebui consumată în stare brută, deoarece gătitul îi distruge proprietăţile. Nu numai că ceapa roşie scade colesterolul, dar poate ajuta şi în lupta cu bolile cardiace. Ba mai mult, destramă cheagurile de sânge. De asemenea, ceapa poate ajuta la fluidizarea sângelui şi la reducerea inflamaţiei vaselor de sânge.