Avionul de luptă uimitor cu care Statele Unite doreşte să-l înfrângă pe Assad. Cară 450 de kilograme de bombe şi zboară cu aproape 2000 de km/h
Aceste îmbunătăţiri sunt în contextul creşterii bugetului pentru armată. Astfel, va putea fi utilizat începând din 2019, la potenţialul său dorit, scrie Daily Mail.
Noile actualizări au fost plănuite încă din 2008 de către Boeing, dar au devenit realitate abia acum datorită alocării de administraţia Trump a sumei de 639 miliarde de dolari în armată, cu 56 de miliarde de dolari mai mult decât a alocat administraţia Obama.
Oficialii de la Boeing precizează că reconstrucţia avionului F/A-18F este de a crea „o abordare echilibrată pentru fiabilitate, inclusiv războiul electronic şi auto-protecţia”.
Va fi instalat un nou computer numit Distributed Targeting Processor Network, precum şi un nou ecran pentru piloţi.
De asemenea, Boeing speră să maximizeze viteza avioanelor prin instalarea unor noi rezervoare de combustibil cu o formă mai aerodinamică.
Se va instala un senzor cu infraroşu de rază lungă ce va ajuta pilotul să depisteze pericolele mai repede, de la o distanţă mai mare. Sistemul de comunicaţii va fi şi el îmbunătăţit, iar piloţii vor putea fi capabili să comunice mai bine între ei. Acest sistem de comunicaţii va fi instalat şi pe avioanele EA-18s şi F-35C, care vor fi utilizate împreună cu F/A-18. În acest sens, Dan Gillian, manager la Boeing, a precizat că „poţi avea un F-35 stealth care să efectueze o misiune în spatele liniilor inamice cu Super Hornet care să ofere superioritate aeriană la aceeaşi distanţă, sau poţi avea Super Hornet cărând arme pe care F-35 nu le poate căra, cu F-35 oferind suport aerian”.
Avionul F/A-18F Super Hornet este un element principal al armatei americane. Fiind lansat de pe portavioane, oferă suport aerian pentru trupele mobile, având autonomie extrem de mare. Este astfel o parte importantă în teatrele de război.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: