Ce presupune procesul de albire a dinţilor şi cum ajung aceştia să se îngălbenească

29 05. 2017, 16:00
Albirea dentară este un tratament cosmetic care se realizează de către un medic stomatolog profesionist al cărui scop este eliminarea petelor şi restaurarea culorii naturale a dinţilor.
 
Culoarea dinţilor este dată de către un strat de dentină care transpare prin smalţ. Cu timpul, alimentele şi băuturile pe care le consumăm pătrund prin stratul de smalţ şi ajung la nivelul dentinei. De asemenea, există alţi factori externi care pot contribui la pătarea dinţilor.
 
Prin manopera stomatologică de albire coloraţiile de pe suprafaţa dinţilor sunt îndepărtate.
 
Colorarea şi pătarea dinţilor poate avea numeroase surse iar pe măsură ce înaintăm în vârstă suntem şi mai expuşi acestor probleme.
 
Principalele cauze sunt reprezentate de factori genetici, antibiotice şi anumite alimente care pătează. Dinţii pot fi coloraţi în mod intern sau extern.
 
Colorarea internă este cauzată de schimbările din smalţ şi dentină. Principalele cauze ale colorării interne sunt expunerea la nivele ridicate de fluor, tetraciclină sau alte antibiotice şi intervenţii iatrogene.
 
Colorarea externă este cauzată în principal de factori precum alimentele şi substanţele pe care le introducem la nivelul cavităţii bucale. Spre exemplu, îngâlbenirea dinţilor este  cauzată de fumat, cafea sau ceai. Unele legume şi fructe pot contribui şi ele la colorarea dinţilor (curcuma,turmeric şi boia de ardei).
 
Astfel, putem clasifica cauzele îngălbenirii dinţilor în următoarele categorii:
 
1. Băuturi
Cafeaua, ceaiul şi vinul roşu au pigmenţi puternici care se ataşează la suprafata exterioară albă a dintelui.
 
2. Tutun
Gudronul şi nicotina sunt două substanţe prezente în tutun care afectează dinţii. Gudronul este negru în mod natural iar nicotina incoloră devine galbenă la contactul cu oxigenul. De asemenea, ele sunt substanţe lipicioase care ajută alimentele să rămână ataşate de suprafaţa dintelui. 
 
O albire dentară nu este o intervenţie obligatorie precum detartrajul. Ea se poate face odată pe an, la alegerea pacientului. O consultaţie stomatologică este obligatorie înainte ca procesul să înceapă.  În prima etapa, medicul stomatolog pregateşte dantura pentru albire – detartraj şi periaj profesional, astfel încât dinţii să fie cât mai curaţi.  Apoi împreună cu medicul stomatolog decizi ce fel de albire este mai eficientă.  Stomatologul îţi va oferi cele mai bune indicaţii iar în continuare îţi vom povesti despre tipurile de albire dentară.
 
3. Vârstă
Pe măsură ce avansăm în vârstă, stratul de smalţ se subţiază şi dentina devine mai evidentă iar ca urmare dintele devine mai opac. 
 
4. Medicamente
Anumite medicamente precum antibioticele sau cele pentru hipertensiunea arterială pot duce la îngălbenirea dinţilor pe măsură ce avansăm în vârstă. De asemenea, tratamente precum chimioterapia pot contribui la colorarea lor. Tetraciclina poate cauza pete galbene maronii iar fluorul pete albe cretoase.
 
Când se fac albirile dentare?
 
O albire dentară nu este o intervenţie obligatorie precum detartrajul. Ea se poate face odată pe an, la alegerea pacientului. 
 
O consultaţie stomatologică este obligatorie înainte ca procesul să înceapă.  În prima etapa, medicul stomatolog pregateşte dantura pentru albire – detartraj şi periaj profesional, astfel încât dinţii să fie cât mai curaţi. 
 
Apoi împreună cu medicul stomatolog pacientul decide ce fel de albire este mai eficientă.  
 
Tipuri de albire dentară
 
Există două tipuri de albire dentară: albirea în cabinet şi albirea la domiciliu.
 
Procesul, indiferent de tipul de albire selectat, începe prin consulaţia obligatorie şi paşii de pregătire a danturii despre care am discutat mai sus.
 
Albirea dentară în cabinet
 
Cunoscută şi ca albire cu lampa, aceasta este cea mai recomandată şi populară modalitate de albire dentară. Principalul argument pentru albirea în cabinet este faptul că ea este realizată direct de către medicul stomatolog profesionist iar substanţele şi procesul sunt realizate cu precizie si sub direct control. 
 
În procesul de albire se utilizează un gel special de albire bazat pe peroxidul de hidrogen şi o lampă speciala pentru albire. Aplicarea gelului şi timpul petrecut sub lampă sunt monitorizate cu atenţie de către un stomatolog.
 
Albirea în cabinet poate duce la o albire a dinţilor cu 10 tonuri. În funcţie de nivelul de colorarea al dinţilor un pacient poate avea nevoie de până la trei şedinţe de albire în cabinet.
 
Albirea dentară la domiciliu
 
Albirea dentară acasă presupune ca pacientul să îşi aplice singur o gutieră special realizată care conţine gel de albire. Procesul este asemănător unui tratament şi efectul de albire al danturii se obţine în mod treptat.
 
Produsele pentru albirea acasă pot fi cumpărate din comerţ sau pot fi recomandate de către medicul stomatolog. Ideal este să se consulte mereu dentistul deoarece o gutieră realizată pe măsura danturii tale este crucială în a garanta efectele dorite si în a proteja dinţii şi gingiile. 
 
Gutiera cu gelul de albire se aplică pe dinţi şi este lăsată să acţioneze între 30 de minute şi două ore. Această perioadă variază în funcţie de specificaţiile fabricantului.
 
Albirea cu produse din comerţ ar trebui să fie mereu aprobată de dentist. Recomandat este ca albirea la domiciliu să fie coordonată de către medicul stomatolog. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: