Un nou tratament pentru maladia Lou Gehrig, boala cunoscută în urma provocării Ice Bucket, a fost aprobat. Este primul în ultimii 22 de ani

15 05. 2017, 18:00

În prezent, majoritatea persoanelor sunt familiarizate cu boala neurodegenerativă denumită scleroză laterală amiotrofică (SLA) mulţumită campaniei ,,Ice Bucket Challenge”, informează Futurism

Campania a fost realizată de Asociaţia ALS din Statele Unite ale Americii pentru strângerea fondurilor ce au ajutat la crearea tratamentelor pentru SLA. În prezent, Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA a aprobat al doilea medicament pentru această boală denumit Radicava, care conţine la bază antioxidantul edaravonă. 

Primul medicament pentru această boală a fost aprobat de către administraţie în urmă cu 22 de ani. SLA este o boală care afectează 450.000 de oameni din lume, în prezent neexinstând un tratament care să vindece complet boala. 

Speranţa de viaţă a persoanelor diagnosticate cu SLA este relativ scurtă, la trei ani de la detectarea primelor simptome persoanele resimt insuficienţa respiratorie. Radicava nu este un tratament pentru vindecarea bolii, dar poate încetini progresul bolii. Însă tratamentul va ajunge la o suma de 1.089 de dolari ciclul, iar pentru încetinirea simptomelor sunt necesare între 12 şi 13 cicluri. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Descoperire ştiinţifică majoră despre gene, în urma banilor strânşi în campania Ice Bucket Challenge
 
„Ice Bucket Challenge”, după un an. Ce s-a întâmplat cu banii strânşi pentru lupta împotriva maladiei ALS – VIDEO
 
Scleroza multiplă ar putea fi diagnosticată printr-un simplu test oftalmologic
 
O singură pastilă ar putea trata o serie întreagă de afecţiuni asociate cu înaintarea în vârstă