Cum să ajungi MILIONAR la vârsta de 65 de ani? Suma pe care trebuie să o economiseşti

11 05. 2017, 15:00

„A deveni bogat nu este decât o chestiune de angajament şi respectarea unor economisiri sistematice şi a unui plan de investiţii”, spune autorul David Bach în cartea sa „Smart Couples Finish Rich/ Cuplurile inteligente ajung bogate”.

„Nu trebuie să ai bani ca să faci bani”, explică acesta. ”Trebuie doar să iei deciziile potrivite – şi să le respecţi”.

Pentru a ilustra simplitatea econimisirii de bani pe o perioadă îndelungată de timp, Bach a creat un grafic care detaliază sumele de bani necesare în fiecare zi, lună sau an, astfel încât atunci când împlineşti 65 de ani să deţii un milion de dolari, notează Mediafax.

Graficul pleacă de la presupunerea că începi cu zero dolari investiţi. De asemenea, aceasta presupune o rentabilitate anuală de 12%.

Deşi numerele nu sunt exacte (nu se iau în considerare taxele), graficul ilustrează că angajamentul faţă de o economisire – chiar şi câţiva dolari pe zi – poate face diferenţa pe termen lung.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Un boschetar a ajuns milionar, in urma unui vis initiatic
 
Au fost filmati doi ingeri care ridica sufletul unui copil (VIDEO)
 
Casele viitorului: canalele subterane ale Lunii
 
”Postul de vis” pentru care se bat un milionar american şi un macedonean sărac