Cum s-au schimbat românii în ultimii 100 de ani

09 05. 2017, 10:00

Avem tehnici de ultimă generaţie, medicamente străine, dar bolile care se diagnosticau după 45 de ani ne schimbă, astăzi, viaţa la 25 de ani. Ba mai mult, ne lasă şi fără urmaşi, scrie Gândul.

Mâncăm fructe şi legume din import, fade, dar ne consolăm cu gândul că sunt bio.  Ne îmbolnăvim frecvent, fie fizic, fie mental. Suntem stresaţi şi ne-am pierdut echilibrul, în tot şi în toate.  Avem copii fără copilărie, dar dominaţi de o sexualitate exagerată. Mesele în familie au devenit o amintire. Ele au fost înlocuite cu un sandviş dintr-un supermarket sau cu un hamburger din fast food, pentru că astăzi toate trările noastre se petrec în goana către ceva. Avem totul, dar, de fapt, nu avem nimic, pentru că am rămas restanţi la capitolul viaţă şi sănătate.  Dacă în trecut femeile intrau la menopauză la 55- 60 de ani, astăzi acest proces se poate instala chiar de la 35 de ani, medicii descoperă fibroame gigant, iar bărbaţii sunt mai infertili decât femeile, dar refuză să fie diagnoticaţi. Iar acesta este abia începutul.

Suntem stresaţi şi depresivi, iar aceste ingrediente” par să  ne modifice în totalitate organismul. Am evoluat, dar nu în bine. În opinia medicilor, bolile care ne sufocă se datorează unui stil de viaţă nesănătos, care înseamnă sedantarism, lipsă de educaţie şi stres. „Chiar dacă nu ne dăm seama, nemulţumirile, grijile, necazurile ne îmbolnăvesc organismul, iar acesta nu mai funcţionează, numai metabolizează, numai sintetizează, nu se mai apără la fel. Nu mâncare ne îmbolnăveşte, ci tot ce înseamnă negativ în viaţa noastră. Nu de la mâncare vin belele, ci de la factorii pe care nici măcar nu îi luăm în calcul. La copii, este mai degrabă mâncatul emoţional, sunt cei care au probleme ponderare sau cei care nu au parte de suficient de multă tandreţe, iubire şi afecţiune în familie, iar asta nu ţine de un nivel social, ci de o preocupare reală a părinţilor’’, precizează Mihaela Bilic.

Fie că sunt adulţi sau copii, tot mai mulţi dintre noi încearcă să-şi găsească fericirea în farfurie. Din păcate, de la stres şi nemulţumire organismul secretă hormoni care ne dau peste cap întregul echilibru. Nu fast food-ul ne cauzează obezitatea. 

CITEŞTE CONTINUAREA ÎN GÂNDUL