Această ţara oferă GRATIS zeci de mii de dolari.Care sunt condiţiile?

30 04. 2017, 16:00

Autorităţile din Ontario, Canada, vor să implementeze un sistem-pilot prin care să ofere un venit minim unui număr de 4.000 de persoane, informează Business Mmagazin.

Fiecare persoană inclusă în program va primi până la 17.000 de dolari pe an, în funcţie de celelalte venituri obţinute. Pentru a fi eligibilă, o persoană trebuie să aibă între 18 şi 64 de ani şi să se aibă un venit modest. În urma înscrierilor, selecţia se va face aleatoriu.

Autorităţile spun că scopul principal este de a-i face pe oameni conştienţi de faptul că cei de la guvernare sunt alături de ei. Premisele sunt că fiecare persoană inclusă în program trebuie să îşi poată acoperi cheltuielile de bază, precum mâncarea, transportul, hainele sau utilităţile – fără a avea niciun fel de obligaţie.

La începutul acestui an, Finlanda a demarat un experiment economic similar, potrivit BBC. Guvernul Finlandei va oferi bani timp de doi ani pentru 2000 de oameni, garantându-le astfel un venit minim.

Participanţii, selectaţi în mod aleatoriu din rândul persoanelor care primesc ajutoare sociale – vor primi fiecare câte 560 de euro pe lună şi vor continua să primească aceşti bani chiar dacă se angajează între timp.

CITEŞTE CONTINUAREA PE Business Mmagazin.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Top 10 oraşe care merită vizitate măcar o dată în viaţă. FOTO
 
“Evolueaza Terra intr-o planeta a mega-oraselor?
 
Imagini fascinante făcute de NASA cu Pământul în timpul nopţii
 
Clasament al oraşelor din România unde se trăieşte cel mai bine. Bucureşti, doar pe locul 9