Tot ceea ce trebuie să ştii despre Coreea de Nord şi programul său de construire a armelor nucleare
Diviziunea dintre Coreea de Sud şi cea de Nord, un efect al Războiului Rece
Japonia a anexat peninsula Coreea în 1910, următorii 35 de ani ţara s-a aflat sub conducerea militară japoneză. Atunci când Japonia a fost înfrântă în cel de-Al Doilea Război Mondial, trupele americane s-au poziţionat în zona sudică a peninsulei, în timp ce forţele sovietice au securizat partea nordică, conform History.
Comunismul s-a impus, din 1948, în partea nordică, prin intermediul lui Kim Il-Sung (Kim Ir-Sen).
Din momentul Războiului din Coreea, Nordul şi Sudul au rămas separate, însă doar de patru kilometri de teren.
Tensiunile dintre cele două guverne şi a aliaţilor lor puternici au declanşat războiul în 1950, când trupele sovietice au invadat sudul. Războiul din Coreea a dus la moartea a peste 2,5 milioane de vieţi. O zonă de patru kilometri, demilitarizată, a separat cele două ţări. Conform termenilor din armistiţiul semnat în 1953, câmpul de luptă este şi în prezent o graniţă naturală plină de vegetaţie, estuaruri şi păduri.
O singură familie a guvernat Coreea de Nord de la înfiinţarea sa până în prezent
Din 1948, de când Iosif Stalin l-a instaurat la putere, Kim Il-Sung a rămas la conducere până la martea sa din 1994. În timpul celor 46 de ani de conducere, Sung a impus un puternic cult al personalităţii. A fost introdus chiar şi un calendar care susţinea că 1912 (ziua de naştere a lui Kim Il-Sung) este anul întâi. Fiecare şcoală generală din ţară a fost echipată cu o cameră specială pentru îndoctrinarea copiilor.
În 1988, constituţia Coreei de Nord l-a proclamat pe Kim Il-Sung preşedintele etern al republicii, iar ziua de naşterea şi cea a morţii sunt ambele considerate sărbători naţionale.
Fiul său, Kim Jong-Il, a fost adeptul unui cult similar, unii locuitorii ai republicii considerând că liderul poate controla chiar şi vremea.
Coreea de Nord a rămas o ţară izolată de către comunităţile internaţionale, guvernul, economia şi alte oparaţiuni fiind secrete. Pătrunderea sau ieşirea din ţară este extrem de restricţionată, pentru menţinerea cultului. Politicile externe ale republicii au fost marcate de două alianţe puternice cu Uniunea Sovietică şi China. În prezent, Rusia deţine o relaţie strânsă cu republica.
Deşi Coreea de Nord este o ţară izolată şi săracă, cercetările privind armele nuclare sunt finanţate de zeci de ani.
Kim Jong-Il a fost primul care a executat teste nucleare subterane, în 2006. De atunci au mai avut loc patru detonări în aceeaşi zonă, Punggye-r, fiecare test fiind mai puternic decât precedentul.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: