Cum îi pot ajuta câinii pe copii să devină cititori mai buni
S-a vorbit şi în România despre faptul că şcolarii nu sunt capabili să citească un text sau nu reuşesc să înţeleagă ceea ce citesc. Şi totuşi, s-a dovedit că a şti să citeşti îţi poate spori şansele de a deveni un om de succes.
Lectura dă naştere unui şir de beneficii: cu cât citeşti mai mult, cu atât de dezvolţi ca persoană. Dacă acest lucru nu pare aproape deloc surprinzător, teoria conform căreia copiii care le citesc diferite lucruri câinilor reuşesc să îşi dezvolte această deprindere se bucură de tot mai multă popularitate în ţări precum Statele Unite ale Americii, scrie Gândul.
De vreme ce studiile arată că acei copii care citesc în mod regulat se bucură de un mai mare succes din punct de vedere academic, orice metodă care i-ar putea ajuta pe aceştia să îşi dezvolte capacitatea de lectură este binevenită.
Cum pot ajuta câinii în acest sens? Specialiştii susţin că micuţii care au probleme cu cititul ar putea să scape de acestea dacă sunt încurajaţi să citească în prezenţa unui câine. Această idee a fost pusă în practică prima dată în SUA unde, în 1999, a apărut o asociaţie educaţională în cadrul căreia câinii sunt folosiţi pentru a încuraja copiii să citească. Acest tip de scheme au fost folosite apoi şi în Marea Britanie.
Prezenţa câinilor are un efect calmant asupra majorităţii persoanelor, a se vedea şi folosirea lor frecventă în cadrul programelor de terapie asistată de animale.
Citeşte continuarea în Gândul!