Imagini în premieră din documentarul National Geographic despre criza refugiaţilor din Siria, lupta familiilor pentru libertate şi ascensiunea ISIS
This browser does not support the video element.
În cele 13 minute de mai sus ale avanpremierei documentarului puteţi vedea filmări personale cu încercarea disperată a unei familii siriene de a scăpa de controlul ISIS, precum şi un interviu în premieră cu fostul consilier de securitate naţională, generalul Michael T. Flynn, înregistrat în 2016, care comentează criza refugiaţilor afirmând: ”Trebuie să ne întoarcem acolo şi să stabilizăm zona, astfel încât să le putem spune acestor oameni, care ar prefera să trăiască în propria lor casă, că se pot întoarce. Altfel, probabilitatea unui conflict mult mai mare creşte cu fiecare zi.”
Filmul, distribuit de National Geographic Documentary Films, va debuta la Festivalul de Film Tribeca anul acesta şi va fi difuzat pe National Geographic la începutul acestei veri.
Sintetizat din aproape 1000 de ore de filmări profund tulburătoare, filmul explorează condiţiile îngrozitoare de care fug refugiaţii şi demonstrează umanitatea şi curajul lor în faţa ameninţărilor / pericolelor fizice şi a mediului politic foarte ostil. Realizatorii, care au colaborat anterior la crearea a trei filme despre războiul din Afganistan (”Restrepo”, ”The Last Patrol” şi ”Korengal”), surprind acum şi carnajul oripilant al războiului sirian şi consecinţele politice şi sociale, creionând, în acelaşi timp, o imagine alarmantă a rolului Occidentului în apariţia/crearea ISIS