Moment emoţionant cu Dalai Lama. S-a întâlnit cu unul dintre gardienii indieni care l-au ajutat să evadeze din Tibet

05 04. 2017, 11:30

 Liderul spiritual din Tibet, în vârstă de 81 de ani, s-a întâlnit cu Naren Chandra Das, 79 de ani, în timpul unei vizite în partea de nord a Indiei, notează Mediafax.

”Când mă uit la chipul tău, îmi dau seama că sunt şi eu la fel de bătrân”, a spus Dalai Lama.

 Prima oară l-a întâlnit pe gardian, în 1959, după o călătorie istovitoare de 2 săptămâni prin munţii din Lhasa, după ce revolta tibetană împotriva chinezilor a eşuat. 

Deghizat în soldat, Dalai Lama a reuşit să ajungă la frontieră cu un grup restrâns de oameni, după ce a fost asigurat că va primi ajutor din partea  indienilor. 

Das, un membru pensionat al Assam Rifles, a declarat: ”Gardienii Assam Rifles din plutonul 9 l-au adus pe Dalai Lama de la Zuthangbo şi ni l-au înmânat mie şi altor patru colegi la Shakti. Noi l-am adus la Lungla, de unde a fost escortat în călătoria sa până în Tawang de un alt grup de gardieni”

Soldaţilor nu le era permis să vorbească cu liderul spiritaul.

”Datoria noastră era doar să-l păzim şi să-l escortăm în timpul călătoriei”, a mai spus soldatul indian.

În cadrul întâlnirii, Dalai Lama i-a mulţumit fostului soldat şi i-a spus că este ”foarte, foarte fericit” să întâlnească o parte din echipa care l-a dus în siguranţă în India.

După ce a evadat, a rămas pentru o scurtă perioadă într-o mânăstire din Tawang, înainte de a se stabili în Dharamsala, în nordul ţării, care acum îi este casă.

Dalai Lama a declarat sâmbătă că reîntoarcea în nordul Chinei s-a simţit ca ”o reuniune”

”Când vizitez zona Tawang, îmi reamintesc de libertatea pe care am experimentat-o prima oară, în 1959. Acela a fost momentul în care a început un nou capitol din viaţa mea”, a conchis liderul spiritual.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cum arată o zi obişnuită din viaţa lui Dalai Lama, liderul spiritual al budiştilor tibetani

Dalai Lama schimba religia budista

Dalai Lama – un agent CIA?

Povestea incredibilă a femeii care a sfidat regulile şi a plecat într-o călătorie interzisă doamnelor. A „gătit” pielea bocancilor pentru a ajunge unde niciun european nu fusese – VIDEO