Ce alimente trebuie să elimini din frigider dacă vrei să slăbeşti
Iaurtul cu fructe – conţine foarte mult zahăr. Bineînţeles, vorbim şi despre budinci, creme şi orez cu lapte cu tot felul de sosuri dulci! Aruncă-le şi înlocuieşte-le cu iaurt simplu, în care să adaugi fructe proaspete şi nuci. Vei obţine mai multe fibre, mai multe substanţe nutritive şi mult mai puţin zahăr în organism. Nu consuma iaurt fără pic de grăsime, pentru că ţi se va face foame la scurt timp. Iaurtul grecesc cu 2% grăsime este mult mai indicat!
Ketchupul – pare inofensiv, dar nu e. Aruncă o privire peste etichetă şi vei constata câte calorii, zahăr şi sare conţine un astfel de produs. În schimb, fă-ţi acasă un sos de roşii natural, în care să adaugi condimente şi ierburi ce dau un gust desăvârşit.
Maioneza – categoric, nu are ce căuta în frigiderul tău dacă vrei să scapi de kilogramele nedorite! Este plină de grăsimi şi tentantă atunci când îţi faci un sandviş. În schimb, poţi consuma muştar Dijon, care are de aproape 10 ori mai puţine calorii decât maioneza obişnuită.